PAPUCIADA/ Să ucidem profesioniştii cu pietre!

Omul potrivit, la locul potrivit. De câte ori aţi auzit acest dicton în ultimii ani?  Aproape că n-a fost partid sau aspirant la voturi care să nu fi recitat, cu patos, această veche zicală românească. S-a rostit atât de des, încât aproape că şi-a pierdut valoarea. S-a demonetizat! Cine mai crede, în ziua de azi, în ideea că omul potrivit trebuie să fie la locul potrivit? Mai nimeni… Profesionistul deranjează.

Şi totuşi, de unde această criză de încredere? Ce-i face pe români – pe gălăţeni – să abdice de la normalitate? Răspunsul la aceste întrebări nu este deloc simplu, căci implică desluşirea unor mecanisme complicate. Citeam recent concluziile unui sondaj de opinie legat de optimismul românilor. Incredibil, dar 87% dintre respondenţi se arătau convinşi de faptul că ei ar putea lejer conduce Guvernul sau măcar un minister.

Românii cred că pot face orice. Pare ideal, însă asta este, de fapt, tocmai DRAMA naţiei. Prea mulţi incompetenţi au mimat competenţa, astfel încât majoritatea crede acum că e floare la ureche să fii profesionist. În orice domeniu. Ai nevoie de vreo trei ore pe „goagăl”, ceva intuiţie, două pliante în domeniu şi o seară de urmărit „tocşouri” TV şi – gata! – poţi fi şeful Armatei, capul Sănătăţii, directorul instituţiei „x” şi chiar – de ce nu? – cel mai mare ziarist din Europa.

Modul cum au mers lucrurile în ţara asta a condus la o amestecare cumplită a valorilor. Nici măcar nu-i putem acuza pe cei 87% de români (cei cu optimism absurd) că au vreo vină în toată povestea. În fapt, ei sunt victimele sistemului. Au fost influenţaţi –diabolic! – de către cei ce se consideră elita acestei ţări.

De ce ar mai crede, bunăoară, românul că trebuie să fii priceput la administraţie pentru a lucra în administraţie, când capii instituţiilor publice au fost puşi – mereu! – cu bileţel de la partid? Dacă luăm la puricat instituţiile gălăţene şi societăţile publice locale, vom descoperi acolo tot felul de „paraşutaţi” care nu au nicio legătură cu ceea ce ar trebui să facă. Nu au calificare adecvată, nu au experienţa necesară. Au doar un spate politic cu parfum sicilian. Cu astfel de oameni vrem noi să progresăm?

Problema poate fi extinsă lejer şi în zona privată. Spre exemplu, de ce ar mai crede lumea că trebuie să fii expert în mecanisme economice pentru a avea o firmă, când realitatea este că banii se mişcă în economia românească în special pe bază de tun, ţeapă şi parandărăt? Nu trebuie, aşadar, să ne mai mirăm că firmele falimentează pe capete. Dincolo de conjunctura economică, avem prea mult diletantism managerial, prea multă necinste, prea multe influenţe politice.

Discuţia poate fi adusă şi pe teritoriul mass-media. Sincer vorbind, nu văd de ce ar crede cititorii că jurnalismul este o ocupaţie morală, când prea mulţi dintre jurnalişti s-au dovedit a fi părtinitori (în politică, economie etc) până la imoralitate? Exemple? B. Chireac făcea într-un ziar naţional editoriale în care lăuda produsele firmei la care era acţionar majoritar. Deputata L. Şandru se la TV dă drept jurnalistă, fiind, deci, şi arbitru şi jucător în acelaşi timp.

Regret să o spun, dar trăim vremuri absurde. „Aşa am eu impresia” a căpătat rang de opinie avizată, profesionistă, iar adevăraţii meseriaşi (din toate domeniile!) sunt daţi deoparte şi/sau bătuţi cu pietre de cei care s-au cocoţat, ca omida pe pom, în fruntea societăţii. Păcat…

Atenţie! Se ascut cuţitele!

Nu mai încape nicio îndoială. Ministrul Dan Nica, „tătucul” politicii gălăţene din ultimul deceniu, va pleca în Parlamentul European. Fiind pe locul patru pe lista naţională avansată de social-democraţi, preşedintele judeţenei PSD Galaţi este ca şi plecat la Strasbourg, iar surse de nădejde din partidul celor trei trandafiri susţin răspicat faptul că la mijloc nu e niciun bluf electoral.

Această mişcare politică, deşi este vehiculată încă din toamna lui 2013, a fost primită cu mirare de majoritatea celor care au tangenţe cu politica. Nu de alta dar prin plecarea în forul legislativ european Dan Nica iese cumva de sub lumina reflectoarelor şi, vrând-nevrând, va trebui să cedeze altcuiva rangul de „eminenţă cenuşie” a judeţului. Dar cui? Căci mulţi îl vor, puţini îl merită, iar şi mai puţini au suficient sânge în instalaţie cât să-l revendice.

În acelaşi timp, sunt semne că Nica n-ar vrea să lase frâiele din mână chiar cu una, cu două, în ciuda faptului că părăseşte (fie şi numai temporar, pentru patru ani) plaiurile mioritice. Însă se aude şi despre niscaiva presiuni la care ministrul ar fi supus chiar de către propriul partid. Hm… Mobilul presupuselor presiuni este deocamdată încifrat, însă e o chestiune de săptămâni (maximum luni) până când cineva va sifona/dezlega misterul acestui pas înapoi – căci pas înapoi este, orice s-ar zice! – făcut de liderul social-democrat. Bârfe sunt multe, însă nici una cu parfum de credibilitate. De urmărit!

Cert este că, în acest moment, la PSD Galaţi se cam ascut cuţitele. Încă nu s-a ajuns la faza negocierii cu brişca pe masă, însă nu mai e mult până acolo, căci sunt tot mai multe vocile care cer un nou lider judeţean al partidului. Bursa pariurilor îl dă ca mare favorit (cel puţin pentru moment) pe senatorul Gheorghe Saghian, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene. Însă şi Saghian are contestatarii lui. Mai mult decât atât, spun unii că TSD ar sprijini un alt pretendent(să fie Pâslaru, aşa cum se aude?), ba chiar că există „aripi” care îl vor pe Ştefan Viorel, pe Florin Popa sau chiar pe Nicolae Bacalbaşa. Încurcătură mare, monşer!.

Însă lupta intestină a PSD este doar un aspect al războiului. Căci, în ciuda cutumei ultimilor ani, liderul filialei judeţene a partidului nu devine automat şi „jupânul” judeţului.  În acest caz mecanismele sunt mult mai delicate şi ţin de o armonie complexă, care include toate partidele importante, mediul de afaceri, sindicatele etc. E mai mult o negociere decât o operaţiune electorală, se ştie.

Potrivit unor surse din USL, în aceste zile la Galaţi se fac şi se desfac tot felul de prietenii, toate vizând accederea la statutul de „eminenţă cenuşie” zonală. Există informaţii că mai mulţi seniori ai politicii dunărene râvnesc la acest rang special  – ar fi a treia succesiune la „pârcălăbia” de Galaţi, după Ilie Plătică şi Dan Nica – şi că unii se bazează pe cutuma amintită mai înainte, alţii pe experienţa politică, alţii pe algoritmele USL, iar alţii doar pe un tupeu mioritic fără măsură.

Atenţie! Se ascut cuţitele. Brutuşii mişună prin culise, amuşinând după sângele ce încă n-a curs. Cezarii îşi cumpără armuri. Scenariştii urzesc intrigi de alcov cu iz de telenovelă. Poporul, deh, ca poporul.  Stă cu ochii pe TV şi pe sacoşele electorale, căci altă nădejde, ioc! Oare mai poate crede cineva că de data asta va fi altfel decât la oricare dintre trecutele alegeri?

Într-un oraş pârjolit de mafioţi, singura soluţie e să pleci!

Galaţiul are probleme grave. Oraşul a încetat să mai fie un spaţiu dezirabil pentru locuitorii lui. Economia e praf, infrastructura pare bombardată, şomajul este uriaş, respectul faţă de cetăţeni a ajuns o vorbă în vânt, totul se demolează, se fură… Prin urmare, gălăţenii de calitate pleacă, unul câte unul, către alte zări. În mod cât se poate de evident, străinătatea este ţinta preferată de cei care părăsesc acest areal însă, mai nou, sunt atractive şi oraşe româneşti precum Constanţa, Braşov, Cluj sau Timişoara. Nu vorbim despre Bucureşti, căci el a fost mereu un magnet pentru provincie.

Faptul că ne pleacă tinerii, adică viitorul acestei urbe, este un motiv de adâncă îngrijorare. Şi de reflecţie. Oamenii cred că nu mai este de trăit aici! Stau mărturile faptele, dar şi miile de articole de presă apărute, în toate gazetele locale, în ultimii 20 de ani.

De fapt, totul pleacă de sus, de la cei care se pretind elitele Galaţiului, căci peştele de la cap se-mpute. Nu putem vorbi despre efecte fără a analiza cauzele. Iar faptul că oraşul arată rău, îngrozitor pe alocuri, este „meritul” unei camarile politice ce include reprezentanţii TUTUROR partidelor, care a atras în „combinaţie” oameni de afaceri, funcţionari publici, oameni ai legii. O mafie cu parfum masonic, dar în esenţă o mafie. Nu este o întâmplare că străzile sunt asfaltate prost, dar pe sume exorbitante. Totul e premeditat, căci firmele care fac lucrările proaste „cotizează” către oamenii politici. Şi nu vorbesc aici de donaţiile cu acte, ci de sacoşele cu teancuri de euro livrate pe sub masă. La rândul lor, oamenii politici apasă pe butoanele administraţiei, unde au plasate marionetele lor, iar lucrările făcute de mântuială sunt recepţionate – şi plătite din bani publici – deşi de fapt ar trebui refăcute.

Mai nou, nici măcar lucrările care se strică în garanţie nu mai sunt refăcute de constructori. S-a găsit soluţia: forţa majoră! Aşa s-a procedat, spre exemplu, în cazul găuroiului de pe Faleză. Faptul că Primăria a acceptat această explicaţie este dovada complicităţii la fraudă. Nu de alta, dar forţa majoră a fost explicată prin faptul că stabilitatea terenului nu era cea din proiect. Nu zău? Dar cei care au luat sute de mii de euro pe proiect şi pe expertiza geologică de ce nu-s răspunzători?! De ani de zile expertizele geologice se bazează pe copy-paste după rapoarte vechi de 40-50 de ani, când terenul pe care stă Galaţiul avea o cu totul altă structură. Grav este că aceste copiuţe sunt plătite cu bani grei, ca şi cum ar fi făcute de la zero, la modul profesionist, cu explorări complicate. Nu e o întâmplare, ci doar o „sifonare” de bani publici. Chiar aş fi curios să aflu cine sunt „experţii” cu care Primăria a lucrat în ultimii ani.

Acest caz este doar un exemplu oarecare. Lângă el se pot aduce şi altele. Cum ar fi demolarea întregii industrii a Galaţiului, care a ajuns – prin tot felul de manevre politico-penale botezate „privatizare” – pe mâna unor ţepari care pozează în oameni de afaceri. Şi mai am şi altele: medicamentele care se fură din spitale şi se vând în farmacii, procurorii care fac dosare după cum bate vântul politic, fraudele revoltătore cu terenuri publice (Aviasan e doar vârful aisbergului), încălcarea fără ruşine a legislaţiei muncii, etc, etc.

În aceste condiţii, prieteni, trebuie să ne mirăm că oameni de calitate mai stau în Galaţi, nu că fug unde văd cu ochii. Parol!

Clanul Boldea şi complicii corupţi din sistemul public

Recunosc, am avut gânduri păcătoase! Atunci când Mihail Boldea a fost arestat, m-am gândit instantaneu şi la cei doi fraţi ai acestuia, mezinul Ştefan şi nenica Valentin, căci nu-i vedeam deloc decuplaţi de la scenariul penal pus la cale de fostul deputat. Iar dacă în acel moment am ezitat să fiu categoric în privinţa implicării tuturor fraţilor Boldea în afaceri necurate, iată că acum am confirmarea faptului că instinctul nu m-a înşelat. Da! Există un clan Boldea, iar fărădelegile săvârşite de cei de trei fraţi sunt la o scară mult mai mare decât se bănuia iniţial.

La ora când redactez aceste rânduri, procurorii DIICOT răscolesc actele şi computerele de la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Mai înainte au descins la locuinţa doctorului Valentin Boldea. Anchetatorii suspectează (probabil în baza unor probe, căci mă îndoiesc că e doar o demonstraţie de forţă) că  fratele mai mare al fostului deputat Mihail Boldea a ţepuit spitalele gălăţene cu peste o jumătate de milion de euro. Anchetatorii vorbesc despre facturi false, lucrări plătite din bani publici dar făcute doar pe hârtie, şpăgi grase.

Culmea, potrivit DIICOT, operaţiunile ilegale s-au făcut sub protecţia şi consultanţa juridică a lui Mihail Boldea, care, din ce se vede, transformase calitatea sa de parlamentar în cheia de boltă a unei caracatiţe infracţionale cum doar la mafioţii lui Al Capone am mai cunoscut. Lista faptelor şi infracţiunilor este înfiorătoare. Terenuri furate de la stat, case furate de la adevăraţii proprietari, torturarea martorilor incomozi, falsificarea unor identităţi, deturnare de bani publici, falsificare de documente fiscale, evaziune, şantaj, mită. Lipseşte doar crima, dar nu m-aş mira foarte tare dacă anchetatorii ar descoperi şi o astfel de infracţiune în acest hăţiş de întâmplări.

Există însă şi o uriaşă capcană în toată povestea. Se vorbeşte mult despre faptele fraţilor Boldea, dar prea puţin despre complicii acestora. Oricât de grave ar fi infracţiunile săvârşite de Boldea, nu trebuie să uităm că el a beneficiat de sprijinul unei adevărate armate de funcţionari ai statului român. A fost ajutat de prefecţi şi subprefecţi, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţului, şefi şi angajaţi de la Cadastru, şefi şi angajaţi din Poliţie, procurori, judecători, notari, avocaţi, primari, oameni politici. Fraţii Boldea nu au ieşit la drumul mare cu pistolul. Nu sunt bandiţi singuratici. Nu au atentat la proprietate după o beţie în trei în bucătăria garsonierei. Nu! Ei au fost o parte importantă a unui sistem corupt, mafiot, compus din zeci, dacă nu cumva sute de funcţionari publici.

Cred că organele de anchetă au datoria să identifice tot acest putregai şi să-i trimită în faţa judecătorilor pe toţi cei care au participat la reţeaua infracţională condusă de Mihail Boldea. Dacă totul se va rezuma doar la fostul avocat şi la fraţii lui, atunci se cheamă că tot spectacolul mediatic care ne-a fost servit e doar un circ ieftin.

Nu lăsaţi clădirile istorice pe mâna mafiei!

Citesc şi mă-ngrozesc! Un nene a reuşit să se transforme, din trei fente de stilou, în instituţie de interes public. Da, aţi citit bine! Nu e nicio greşeală. Omul a izbutit să convingă instituţiile statului că el – şi numai el – este continuatorul asociaţiei profesionale a învăţătorilor, care activa la Galaţi între cele două războaie mondiale, pe vremea când ’mnealui se juca – mă scuzaţi! – cu jucăria-n ţărână.

Chiar dacă logic pare imposibilă o astfel de transformare, judecătorii au concluzionat, totuşi, că un individ oarecare are tot dreptul să fie urmaşul patrimonial al unei entităţi obşteşti dispărute acum şapte decenii. Aşa că nenea cu pricina a început să revendice clădiri şi terenuri căci – nu-i aşa? – proprietatea e sfântă în ţărişoara noastră. Acum, ca urmare a demersurilor sale, pare la un pas să pună mâna pe impozantul imobil în care funcţionează Casa Corpului Didactic (clădire ce a aparţinut dintotdeauna obştei dascălilor), după ce deja este proprietar cu acte în regulă pe o altă clădire, în care a funcţionat până acum 65 de ani o casă de ajutor reciproc a învăţătorilor.

Ingenioasa reţetă este, din ceea ce am înţeles, deja patentată de mafia imobiliară românească. Care va să zică, se ia, prima la mână, una bucată asociaţie non-profit – dar musai cu patrimoniu imobiliar! – care a funcţionat înainte de naţionalizare. A doua la mână: se înfiinţează o asociaţie non-profit controlată de tine, care se înregistrează la Judecătorie fix cu numele asociaţiei care a dispărut în 1947. A treia la mână: se deschid acţiuni în instanţă pentru constatarea faptului că noua asociaţie este continuatoarea vechii asociaţii şi pentru redobândirea patrimoniului.

În fine, patrimoniul dobândit este valorificat, căci nimeni nu poate împiedica o asociaţie non-profit să vândă sau să închirieze imobile, la preţul pe care-l consideră de cuviinţă. La fel cum nimeni nu-i poate interzice să plătească membrilor ei, pentru „efortul depus”, salarii colosale, care să transfere banii, în câţiva ani, în conturile celor care „se pricep”.

În mod normal, aţi fi tentaţi să credeţi că judecătorii vor zâmbi la un astfel de demers şi că vor respinge cacealmaua imobiliară. Ei bine, nu aveţi dreptate. În marea majoritate a speţelor de acest gen magistraţii au decis că există continuitate între entităţile juridice în cauză, deci au dat startul unui jaf imobiliar de toată frumuseţea. Există SUTE de asociaţii „continuatoare” în România (cu un statut juridic cel puţin dubios, căci nimeni nu poate continua ceea ce nu a fondat!), care au pus mâna pe mii de clădiri şi de terenuri.

Aceste proprietăţi produc acum bani – mulţi bani! – deşi ele au fost ridicate de cei cu dare de mână pentru a fi de ajutor comunităţii. Au fost şcoli de fete, licee de meserii sau orfelinate. Acum au ajuns restaurante, cluburi sau discoteci. Sub administrarea ONG-urilor interbelice (majoritatea constituite ca asociaţii de caritate), acel patrimoniu era esenţial în creşterea gradului de cultură şi civilizaţie a urbei. Acum, sunt fabrici de bani, din care se înfruptă şmechereşte un grup de privilegiaţi ajunşi în capul mesei din întâmplare şi din nebăgarea de seamă a legiuitorilor.

Propun viitorilor parlamentari de Galaţi (căci mai sunt doar două luni până vom avea unii noi) un exerciţiu de civism. Ce-ar fi dacă ar iniţia o comisie parlamentară care să se ocupe de anchetarea acestor retrocedări frauduloase? Aşteptăm reacţii!

Fiecare politician are interlopul lui!

Reinventăm apa caldă. Şi roata. Brusc, ca şi cum până acum trăiau în realităţi paralele, românii descoperă că între politică şi mafie sunt legături foarte strânse. Nu zău? Dar până acum ce credeaţi că e politica? Mănăstire de maici?! Societate de binefacere care distribuie şpagă electorală doar aşa, de dragul iubirii de oameni?

Nu, doamnelor şi domnilor, politica şi politicienii n-au fost niciodată altceva decât descoperiţi acum că sunt: o schemă de tip mafiot prin care un grup de şmecheri se războiesc să pună mâna pe Putere. La ce le trebuie lor Puterea? Exact din aceleaşi motive ca ale mafiei, cu care politicienii sunt într-o simbioză clară. Pentru a face bani, pentru a încălca legea fără să fie pedepsiţi şi pentru a schimba apoi legea după cum le-o cere interesul.

Vi se pare întâmplător că 90% dintre parlamentarii români sunt oameni foarte bogaţi în condiţiile în care 90% din români sunt oameni foarte săraci? Mie nu! De fapt, votul nu mai este universal în România, ci a ajuns censitar. Ai avere, faci politică, n-ai avere – faci foamea şi aştepţi alegerile ca să faci rost de o găleată din plastic nouă.

La Galaţi nu-i altfel decât peste tot în ţară. Candidatului PDL la Primăria Galaţi, Andrei Lişinschi, i-a fost consilier de campanie interlopul Marian Ivan (ucis ulterior în plină stradă, de către rivali). Unul dintre oamenii de nădejde al lui Eugen Durbacă (vai, ce megagrătare încinge el în Vadul Ungurului, în cinstea „tătucului” din PC!) este interlopul Renato Sârghi. Deputatul UNPR Mihai Boldea este avocatul de casă al majorităţii interlopilor din Galaţi, cu care se apelează amical „frăţioare”. Clanul lui Ogeacă gravitează în zona unor deputaţi şi consilieri PSD, care îi invită la paraghelii şi cumetrii cu iz electoral şi financiar. La Tecuci, un consilier local – Pazvante – este proprietarul unui cazino ilegal unde chefuiesc cot la cot, fără niciun deranj moral, politicienii şi interlopii.

La ţară, e şi mai şi. În majoritatea satelor, „agenda locală” e scrisă de mardeiaşi şi cocalari. Primarii au rol decorativ. Fie reprezintă gaşca de „băieţi de băieţi”, fie au în spate un megapatron de anvergură judeţeană, fie nu ajung primari. Ecuaţia e simplă. Şi se învârte în jurul banului şi Puterii.

Restul înseamnă doar vorbe goale, 1000 de brichete, 500 de tricouri, 100 de găleţi din plastic şi 50 de navete de bere proastă. Ura! Am înfrânt! Nene Iancule, cui ne-ai lăsat?

Fiscul lui Al Capone. TVA rambursată ilegal? Nimic mai simplu!

În ultima vreme, tot mai des, este aproape imposibil să faci deosebirea între un om al legii excesiv de zelos şi un om al legii corupt. Cele două specii seamănă al naibii de bine.

În plus, în instituţiile statului s-a dezvoltat un sistem bizar, care ascunde informaţia importantă cu o frenezie de cloşcă furioasă ce-şi apără puii. Exces de zel? Corupţie? Greu de spus, dar există destule elemente care te pot ajuta să tragi concluzii.

În urmă cu câteva săptămâni, un angajat al Fiscului, chestionat de un ziarist în legătură cu un raport ANAF privind rambursările ilegale de TVA de la Galaţi, făcute cu complitatea unor angajaţi, ne-a sfătuit – cică prieteneşte – să nu scriem despre asta pentru că „nu o să ne facă bine”.

Adică – vezi Doamne – dacă scrii despre lucruri incomode despre şpăgarii de la Finanţe o să te ia ei la scuturat şi nu se poate să nu-ţi găsească ceva prost făcut în actele contabile. Bănuiesc că despre asta e vorba – şi nu despre o ameninţare de tip Al Capone – deoarece am ca reper faptul că proprietarul unui mic ziar local, care a scris despre acest subiect a fost deja tăvălit bine de inspectorii Fiscului, care i-au cerut la control actele de la Decebal şi Traian încoace.

Întâmplarea face că-l ştiu bine pe funcţionarul de la Fisc amintit mai înainte. Nu cred că e corupt. În schimb, nu pot să spun acelaşi lucru despre unii dintre şefii lui, implicaţi în tot felul de afaceri dubioase. Nu mai departe decât la 30 iunie este termenul limită până la care conducerea Finanţelor de la Galaţi trebuie să explice în scris Ministerul de Finanţe, cum a fost posibil să aprobe returnări ilegale de TVA în sumă de vreo 5 milioane de euro. Să vedem ce capete pică!

Reality-show cu vânători de ciolan şi fente fiscale

De ceva vreme, scandalurile politice (mamă, ce-şi mai dau ăştia la glezne!) au acaparat hrăpăreţe atenţia opiniei publice. Din păcate…

Spun „din păcate” pentru că am două argumente solide pentru a arăta că viermuiala şi gargara la care asistăm înseamnă doar o sublimă pierdere de timp.

Primul argument ar fi acela că din bălăcăreala asta încrâncenată (pe tiparul „Sus Băsescu!”, „Jos Băsescu!”) noi, plătitorii de impozite şi taxe, nu ne-am ales cu nimic. Asta deşi – stupefiant! – politicienii se laudă intens că tot ceea ce fac, pentru noi fac. Paranteză: şi-atunci de ce nu se simte asta?, mă întreb şi eu, ca om de bună credinţă ce mă aflu.

Al doilea argument e legat de faptul că hăuleala isterică de la Centru a aşternut o perdea de ceaţă peste  o mulţime de fente fiscale. Unele dintre ele au buget de transnaţională, deci ar fi de văzut ce şi cum. Însă, vorba unui celebru poem al lui Eugen Jebeleanu: „Ce ceaţă deasă, vai, ce ceaţă deasă!”

Pe fundalul circului politicianist, legea este violată în formă continuată de cei decişi să facă bani cu orice risc. Poporul stă cu gura căscată la televizor, o mare parte din presă e ocupată cu „interese editoriale superioare” (mă feresc să „traduc” această sintagmă…), iar justiţia stă cu ochii pe guriţa „cui trebuie”. Dacă e ordin – cu plăcere, dacă nu – de ce să se pună rău domnii procurori cu domnii infractori?!

Energie scumpită ilegal de intermediari? Returnări de TVA pentru mărfuri inexistente? Terenuri publice prăduite? Vorbe! Tot ceea ce contează acum e reality-show-ul. Nici măcar nu e important dacă imaginile vin dintr-o sufragerie obscură sau din  marile instituţii publice ale României…

Jaful cu repartitorul, noul CARITAS din cocoaşa românilor

Românul este un vechi client al jefuitorilor. Nu-i nicio îndoială.

Ne-au prădat legiunile romane, ne-au furat cetele de pecenegi, ne-a lăsat cu fundul gol cumanii, apoi ne-au ras averile, ne-au siluit fecioarele şi ne-au smuls pâinea din mână hunii, tătarii, turcii, ruşii…

Da, dar ăstora le-am supravieţuit! Unde sunt acuma romanii? Pecinegii? Hunii? Cumanii? Tătarii? Doar în cărţile de istorie! Numai ruşii şi turcii mai ţin o ţâră steagul sus, dar e clar că nu mai sunt ce-au fost…

Am supravieţuit noi hoardelor cuceritoare, dar hoardele din ultimele două decenii ne-au pus capăt. Au avut aşa un „entuziasm” la furat, ceva de speriat.

Vă aduceţi aminte de mega-afacerile cu terenuri publice de după 1989? Dar de jefuirea spaţiilor comerciale ale statului? Dar de prăduirea industriei româneşti? Dar de Caritas? Dar de FNI? Dar de Bancorex?

La toate aceste operaţiuni, care au dus la jefuirea marii majorităţi a populaţiei au participat, de fiecare dată, oamenii care se tot rotesc, de 20 de an, la conducerea ţării. Politicienii şi acoliţii lor. Mafia. Cancerul care roade România.

Au păţit ei ceva pentru toate aceste jafuri?! Nu! Şi nici nu vor păţi nimic, pentru că avem de-a face cu o strategie bine pusă la punct, bazată pe legi date cu dedicaţie şi de numeroase înţelegeri de tipul „o mână o spală pe alta”.

De altfel, ultima mare găselniţă pentru adunat bani de la fraieri este afacerea repartitoarelor. Piaţa românească este de fapt dominată de trei firme, care lucrează prin reprezentanţi locali şi regionali.  Puterea de influenţă a acestor firme este uriaşă. Atât de mare încât Guvernul şi Parlamentul şi-au dat mână de la mână şi au dat legi care îi obligă pe oameni să ajungă la cheremul acestor firme!

Iar bieţii oameni sunt jefuiţi fără milă prin factura la plata încălzirii. Potrivit unor estimări aparţinând Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România, firmele intermediare între furnizorii de agent termic şi proprietari bagă în buzunar, anual, o sumă ameţitoare: peste 250 de milioane de euro. Profit curat!

Bani pentru care, de fapt, nu fac nimic. Bani furaţi de la populaţie. Fix ca-n „vămile” de haiduci din codru.

Asistăm, de fapt, o escrocherie patronată de guvernanţi, în numele escrocilor care le sponsorizează campaniile electorale.

Absolut neîntâmplător, zecile de mii de reclamaţii formulate de proprietarii de apartamente arşi la portofel de mafia repartitoarelor se prăfuiesc pe la Poliţie, pe la Protecţia Consumatorului, pe la Primărie, pe la Guvern, pe la Parlament…

Cu siguranţă, jaful nu va fi oprit. Păi ce? Unde aţi mai văzut dumneavoastră tâlhar care să se aresteze singur?!