Atenţie! Se ascut cuţitele!

Nu mai încape nicio îndoială. Ministrul Dan Nica, „tătucul” politicii gălăţene din ultimul deceniu, va pleca în Parlamentul European. Fiind pe locul patru pe lista naţională avansată de social-democraţi, preşedintele judeţenei PSD Galaţi este ca şi plecat la Strasbourg, iar surse de nădejde din partidul celor trei trandafiri susţin răspicat faptul că la mijloc nu e niciun bluf electoral.

Această mişcare politică, deşi este vehiculată încă din toamna lui 2013, a fost primită cu mirare de majoritatea celor care au tangenţe cu politica. Nu de alta dar prin plecarea în forul legislativ european Dan Nica iese cumva de sub lumina reflectoarelor şi, vrând-nevrând, va trebui să cedeze altcuiva rangul de „eminenţă cenuşie” a judeţului. Dar cui? Căci mulţi îl vor, puţini îl merită, iar şi mai puţini au suficient sânge în instalaţie cât să-l revendice.

În acelaşi timp, sunt semne că Nica n-ar vrea să lase frâiele din mână chiar cu una, cu două, în ciuda faptului că părăseşte (fie şi numai temporar, pentru patru ani) plaiurile mioritice. Însă se aude şi despre niscaiva presiuni la care ministrul ar fi supus chiar de către propriul partid. Hm… Mobilul presupuselor presiuni este deocamdată încifrat, însă e o chestiune de săptămâni (maximum luni) până când cineva va sifona/dezlega misterul acestui pas înapoi – căci pas înapoi este, orice s-ar zice! – făcut de liderul social-democrat. Bârfe sunt multe, însă nici una cu parfum de credibilitate. De urmărit!

Cert este că, în acest moment, la PSD Galaţi se cam ascut cuţitele. Încă nu s-a ajuns la faza negocierii cu brişca pe masă, însă nu mai e mult până acolo, căci sunt tot mai multe vocile care cer un nou lider judeţean al partidului. Bursa pariurilor îl dă ca mare favorit (cel puţin pentru moment) pe senatorul Gheorghe Saghian, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene. Însă şi Saghian are contestatarii lui. Mai mult decât atât, spun unii că TSD ar sprijini un alt pretendent(să fie Pâslaru, aşa cum se aude?), ba chiar că există „aripi” care îl vor pe Ştefan Viorel, pe Florin Popa sau chiar pe Nicolae Bacalbaşa. Încurcătură mare, monşer!.

Însă lupta intestină a PSD este doar un aspect al războiului. Căci, în ciuda cutumei ultimilor ani, liderul filialei judeţene a partidului nu devine automat şi „jupânul” judeţului.  În acest caz mecanismele sunt mult mai delicate şi ţin de o armonie complexă, care include toate partidele importante, mediul de afaceri, sindicatele etc. E mai mult o negociere decât o operaţiune electorală, se ştie.

Potrivit unor surse din USL, în aceste zile la Galaţi se fac şi se desfac tot felul de prietenii, toate vizând accederea la statutul de „eminenţă cenuşie” zonală. Există informaţii că mai mulţi seniori ai politicii dunărene râvnesc la acest rang special  – ar fi a treia succesiune la „pârcălăbia” de Galaţi, după Ilie Plătică şi Dan Nica – şi că unii se bazează pe cutuma amintită mai înainte, alţii pe experienţa politică, alţii pe algoritmele USL, iar alţii doar pe un tupeu mioritic fără măsură.

Atenţie! Se ascut cuţitele. Brutuşii mişună prin culise, amuşinând după sângele ce încă n-a curs. Cezarii îşi cumpără armuri. Scenariştii urzesc intrigi de alcov cu iz de telenovelă. Poporul, deh, ca poporul.  Stă cu ochii pe TV şi pe sacoşele electorale, căci altă nădejde, ioc! Oare mai poate crede cineva că de data asta va fi altfel decât la oricare dintre trecutele alegeri?

AŞA NU SE MAI POATE!/ Amanta noului şef vrea să iasă-n faţă!

Schimbarea şefilor de instituţii publice – „deconcentrate”, în noua limbă de lemn a naţiei – este tot timpul un bun subiect de presă.

Toată lumea e curioasă cine pe cine înlocuieşte, ce grozăvii va dezvălui „noul” despre „vechiul”, dar şi ce catastrofe biografice va pune înlocuitul pe seama înlocuitorului. Urmează linia a doua de curiozităţi: ce avere are noul, ce-i face nevasta, cum o cheamă pe amantă şi, la o adică, pe cine a pupat/plătit ca să acceadă la funcţie. Aşa a fost mereu şi, bănuiesc, ritualul nu se va schimba prea curând.

Anul acesta, însă, pentru prima dată de la căderea lui Ceauşescu, înlocuirea şefilor de deconcentrate nu s-a mai suprapus cu schimbarea puterii politice. Ciudat, ghilotina n-a mai picat, fiind înlocuită cu o discretă tragere a preşului de sub picioare, selectiv, după criterii indescifrabile. Puterea USL a arătat un fel de sfială în a schimba şefii locali, aşa că administraţia publică e acum o masă eterogenă, cu risc exploziv: pesedişti amestecaţi cu pedelişti, uneperişti combinaţi cu liberali, totul cu garnitură de pecişti. Cam mulţi pecişti.

Mare brânză nu prea iese din toată această îmbârligătură. Unii şefi îşi fac meseria, căci mai există pe funcţii, pe ici, pe acolo, şi ceva specialişti. Alţii, respectiv cei care n-au fost binecuvântaţi cu pricepere profesională, trag sforile în favoarea unui partid sau a altuia, că doar-doar or supravieţui pe scaun mai departe. Alţii pur şi simplu taie frunză la câini, pentru că fie nu se pricep la altceva, fie n-au chef de muncă, fie aşteaptă să-i lovească din clipă în clipă mazilirea.

Una peste alta, în administraţie e o ţâr’ de haos. Se munceşte cam în dorul lelii, se plătesc poliţe, se pun pioneze pe scaune, dulceaţă în galoşi şi reclamaţii la DNA. Evident, plătitorii de taxe şi impozite nu asta aşteaptă de la administraţia publică, ci rezolvarea problemelor obştii. Care probleme se adună pe zi ce trece, devin mai complicate şi mai greu de rezolvat. Îi pasă cuiva că lucrurile merg prost? Pare-mi-se că nu prea, căci altfel ar reacţiona.

Bunăoară, am cazul şefei de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. Solicitată de reporterii Vieţii libere să furnizeze o serie de informaţii publice, care ţin fix de motivul pentru care este plătită din impozitele şi taxele plătite de contribuabili, a refuzat. Uite-aşa! Nu vrea domnia-sa să discute cu Viaţa liberă, deci nici cu gălăţenii care pun leu peste leu pentru a-i plăti leafa.

Trec peste faptul că legea o obligă pe doamna director să furnizeze acele informaţii. Trec şi peste faptul că a fost numită de PD-L, pe criterii politice, lucru pe care l-a şi subliniat în primul discurs pe care l-a adresat celor din subordine. Trec chiar şi peste faptul că doamna director aplică, din ce am aflat, metode opresive incredibile împotriva incomozilor (am auzit că unor salariaţi li s-a tăiat telefonul, internetul şi curentul din birou!). Nu pot să tolerez însă aroganţa de care dă dovadă. Dispreţul  pe care îl manifestă faţă de contribuabili.

Ca plătitor de taxe, cer actualei puteri politice să ia urgent măsuri! Să schimbe naibii vechea gardă! Căci fiecare zi de întârziere nu face altceva decât să crească nivelul de frustrare publică. Asta v-aţi propus?

Management politic/Metoda puricelui prin izmene

Mă încăpăţânez să cred în specialişti. Mă bazez pe logică şi sunt convins că un om care se pricepe poate face treaba mult mai bine decât un nepriceput. Nu cred că un incompetent ghidonat politic poate face performanţă, oricât de mult s-ar strădui acel om. Voinţa nu ţine loc de putirinţă. În niciun domeniu, în nicio activitate.

Nu poţi fi inginer dacă nu eşti amic la toartă cu fizica şi matematica. Nu poţi fi medic dacă nu ştii la perfecţie anatomia umană. Nu poţi fi contabil dacă nu ştii tabla înmulţirii. Nu poţi fi manager – orice fel de manager – dacă nu ai lucrat niciodată cu oameni.

Ierarhiile societăţii umane ar trebui să fie modelate după lanţul trofic. După logica firescului. Politicienii care devălmăşesc zilnic actul de administrare ar trebui să înţeleagă că a pune pe o funcţie o persoană nepotrivită – profesional sau moral, după caz – este ca şi cum ai pune oaia să facă treaba lupului, iar lupul să facă treaba privighetorii. Iese o catastrofă! Lupul, oricât s-ar strădui, nu va reuşi niciodată să cânte, ci doar să urle sinistru. Iar oaia, cât şi-ar dori ea să fie de fioroasă, va sfârşi sub colţii unui prădător, căci nu are vocaţie de carnivor. E simplu, e logic. E imposibil de priceput?

Nu aş fi făcut această lungă introducere dacă nu aş fi aflat, zilele trecute, la ce tratament odios este supusă, de către lumea politică, una dintre Doamnele agriculturii gălăţene: Profira Onode. O cunosc pe doamna Onode de vreo douăzeci şi ceva de ani şi ştiu că este unul dintre acei foarte rari specialişti în management agricol. Oamenii care ştiu să facă ce face amintita doamnă pot fi număraţi, în judeţul Galaţi, pe degetele de la o singură mână.

Poate tocmai de aceea, în ultimele decenii, în ciuda vâltorilor politice, Profira Onode a fost cheia de boltă a Direcţiei pentru Agricultură. Directorii au venit şi au plecat. Unii mai pricepuţi, alţii – vorba unui fermier hâtru – „au fost ca puricele prin izmene: în vizită de informare”. În tot acest timp, doamna Onode a gestionat de fapt treburile din agricultura judeţului, a reglat relaţia cu presa, a ajutat fermierii cu probleme, a pus osul la marile campanii de subvenţionare, raportare, corelare, identificare. Eu, unul, nu-mi pot imagina Direcţia Agricolă fără expertiza Profirei Onode. Cei mai mulţi dintre fermierii de care depinde pâinea locuitorilor acestui judeţ mi-au spus acelaşi lucru.

În aceste condiţii, încercările politicienilor de a o înlătura pe doamna Onode sunt cu atât mai odioase. Din ce am înţeles, i-au făcut un ordin de detaşare într-un judeţ din nordul Transilvaniei, iar în locul dumneaei a fost „teleportat” directorul de la Gorj. Stupid! Să manevrezi oamenii ca pe saci cu cartofi mi se pare un gest de o laşitate fără seamăn. Care va să zică, noua hoardă aciuată la conducere, în lipsă de soluţii legale şi pentru că nu are un om mai competent decât pe cel care vrea să-l schimbe, apelează la metode de tip pur nazist. Nu ne plac evreii? Îi exterminăm! Nu ne place verticalitatea morală a unui specialist? Îl mutăm cu postul la 1.000 de kilometri distanţă, că poate îl forţăm să demisioneze!

Îmi scot pălăria în faţa profesionalismului de care a dat dovadă, decenii de-a rândul, Profira Onode. Îi admir curajul de refuza jugul politic. Nu pot face acelaşi lucru în faţa politicienii care, acum, îşi bat joc de domnia-sa. E trist, cumplit de trist, că asta e maniera de lucru a clasei politice româneşti…

Vânătoare de minciuni electorale

Iniţiativa cotidianului Viaţa liberă de a publica sondajul electoral realizat de catedra de Sociologie de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi (în parteneriat cu asociaţia non-guvernamentală Sens), a trezit reacţii furibunde în unele medii politice.

Brusc, ne-am pomenit asaltaţi de N-şpe tipuri de sondaje electorale, care mai de care mai surprizătoare, care avansează tot felul de bazaconii cu pretenţii de adevăr. Telegan ajunge la 24% (nu pot să nu mă tăvălesc de râs la o aşa gogomănie!), Stan îl rupe pe Ciumacenco, Ciumacenco îl umileşte pe Stan, Marius Necula câştigă detaşat. Culmea, în spatele acestor rezultate contradictorii până la consternare se ascund instituţii (?!) de apartament cu denumiri pompoase, care aproape că te indimidează doar rostindu-le numele.

Să fie clar: sondajul prezentat de Viaţa liberă este făcut de o echipă de sociologi şi de studenţi la sociologie. Adică de persoane care ştiu ce au de făcut din punct de vedere al acurateţii statistice. Mai mult decât atât, aceşti oameni şi-au asumat în scris, printr-un acord de parteneriat cu publicaţia noastră, ÎNTREAGA RĂSPUNDERE pentru cifrele avansate, dar şi pentru respectarea metodologiei specifice de recoltare şi de prelucrare statistică a datelor.

Din documentele pe care ni le-a pus la dispoziţie profesorul Iulian Grigoriu, coordonatorul proiectului, rezultă că sondajul a fost făcut după manual, nu după cum îşi doreşte un partid sau un candidat, iar chestionarele aferente includ o mulţime de alte date în afară de intenţiile electorale ale respondenţilor. Sunt baze de date care devin parte componentă a materialului didactic aparţinând Universităţii de stat gălăţene şi care-i vor ajuta pe viitorii sociologi să-şi înţeleagă meseria.

Evident, dacă acest proiect se va dovedi un eşec, în sensul că rezultatul alegerilor va ieşi din marja de eroare de 3%, atunci se poate spune că avem o mare problemă şi că metoda de cercetare sociologică predată studenţilor de la Dunărea de Jos este greşită. Cert este că după ce vom şti scorul de la urne vom face, categoric, o comparaţie între rezultatele sondajului şi cifrele reale. Şi vom trage concluzii clare legate de profesionismul celor care fac sondajele.

Tocmai de aceea (având în vedere şi faptul că au existat destui care să conteste sondajul realizat de catedra de Sociologie), invităm toate partidele şi toţi candidaţii care au sondaje (altele decât cel pe care deja l-am publicat) să ni le pună la dispoziţie, pentru analiză şi publicare.

În acelaşi timp însă, partidele şi candidaţii au OBLIGAŢIA să-şi asume, în scris, cifrele prezentate, precum şi faptul că s-a respectat metodologia standard de cercetare sociologică. În acest fel, după alegeri, vom avea posibilitatea de a compara cifrele. Iar prima noastră reacţie va fi de a-i da în vileag pe cei care, fără jenă, au încercat să păcălească alegătorii cu sondaje false, gândite prin alcovuri şi coafate din pix.

Gata cu manipularea. Începem vânătoare de minciuni electorale. Adevăraţii oameni politici trebuie să aibă  curaj şi responsabilitate, iar asta implică şi asumarea cifrelor pe care le flutură gălăţenilor pe sub nas! Altfel, nu arată decât că sunt din stirpea lui Trahanache şi Brânzovenescu şi că, din păcate, Caragiale nu a scris doar nişte comedii savuroase, ci a descifrat codul genetic al politicianului român.

ALGORITM POLITIC: Cum să împarţi trei paie la cinci măgari

Guvernul USL e pe ţeavă. La ora când scriu acest articol românii ştiu deja (din informaţiile venite pe „surse”) cam jumătate dintre membrii cabinetului Ponta. Până în seară vor afla şi cealaltă jumătate, asta dacă nu cumva prim-ministrul desemnat se răzgândeşte în ultimul moment şi amână verdictul.

Cert este că, dincolo de numele din lista finală a Guvernului, se anunţă vremuri interesante din punct de vedere administrativ. Nu de alta, dar USL propune României o „reţetă” plină de suspans: miniştri de stânga amestecaţi cu miniştri de dreapta, cu „garnitură” de tehnocraţi şi „dresing” moştenit de la Boc.

Nu comentez dacă un ministru sau altul e mai bun sau mai rău decât miniştrii din fostul cabinet. Vom vedea. Ceea ce mă incită este declanşarea luptei pentru ciolan în teritoriu. Mai precis aici, la malul Dunării. Sunt mai mult decât sigur că nu va fi deloc simplu. Va curge sânge (desigur, la figurat), căci la mijloc sunt lucruri cu care nu e bine să te joci: orgolii nemăsurate, răzbunări îndelung clocite şi recompense (da, recompense!) ce nu mai suferă amânare.

Îndrăznesc să spun că Galaţiul, prin particularitatea lui politică unică (adică la cumetria dintre PSD-PNL se adaugă şi Partidul Conservator, cu pretenţii cel puţin egale la – scuzaţi expresia – „menage a trois”) este călcâiului Ahile pentru actuala majoritate din Parlament. Un PC mai slab ar fi însemnat pentru coaliţie o bătaie de cap în minus, căci cu trei directori anonimi la nişte instituţii deconcentrate mărunte s-ar fi rezolvat problema. Aşa, însă, oamenii lui Durbacă (e drept, ceva mai puţin vocali decât altădată, pe fondul scandalului AVIASAN) vor scaune multe şi importante.

Deja, din câte am aflat, pentru multe dintre instituţiile deconcentrate există câte trei pretendenţi – de la fiecare partid din alianţă câte unul! – iar fiecare dintre ei se bate cu cărămida în piept că el este alesul. Unicul. Irepetabilul. În acelaşi timp, o parte dintre oamenii PDL-UNPR stau pitiţi după decizii de numire venite după concursuri atent măsluite, astfel încât să pară că nu i-a săltat în jilţ algoritmul politic şi cotizaţia la partid, ci competenţa lor de necontestat. Nimic, nou. Aşa se întâmplă la fiecare patru ani.

Prima ştire relevantă (dar deocamdată neconfirmată) despre ocupanţii scaunelor de şefi din instituţiile de la Galaţi are un acut parfum de credibilitate. Se pare că social-democratul Claudiu Brânzan va reveni pe postul de prefect, pe care l-a mai ocupat câteva luni, în urmă cu trei ani. Dacă este să dăm crezare informaţiilor primite underground, Brânzan va fi secondat ca subprefect de liberalul Mircea Cristea (în prezent vice-primar al Galaţiului).

Ce-i drept, ştirea aceasta are – ca să zic aşa – şi o contra-ştire. Alte surse (ceva mai timide, e adevărat) dau ca posibilă revenirea pe postul de prefect a liberalului Gabriel Panaitescu, cel pe care Brânzan l-a înlocuit în precedentul mandat.

Una peste alta, liderii locali ai celor trei partide care formează noua majoritate au înroşit deja telefoanele. Deh, au ajuns la putere. E cool! Însă eu, unul, n-aş vrea să fiu în pielea lor la împărţitul funcţiilor. Scuzată să fie comparaţia, dar precedentul troc de acest gen – legendara împărţire a trei paie la cinci măgari – a eşuat într-un scandal cu răgete!

LECŢIA DE VICIU/ Masoneria, politichia şi escrocheria

Operă absurdă,  în multe acte, de primarul Dumitru Nicolae şi prefectul Paul Florea. În distribuţie: angajaţii Teatrului Muzical, Florin Melinte, PD-L, Loja masonică. Sala: plină de contribuabili fraieri. Intrarea: 3 milioane de euro (bugetul anual al teatrului).

Se făcea că era 1 decembrie 2011. Părea aievea. Florin Melinte, directorul Teatrului Muzical din Galaţi tocmai îşi dăduse demisia din funcţie, în urma scandalurilor colosale cu angajaţii, cu consilierii locali, cu presa. În locul lui Melinte este numit un nou director. Ce vis frumoooos!

Trezire bruscă. 16 februarie 2012. Prefectul judeţului Galaţi declară că nu va da avizul de legalitate schimbării din funcţie a lui Florin Melinte. Confuzie. Cum adică?! Ce aviz de legalitate este necesar pentru a se constata o demisie?!

Corul bârfitoarelor: „PD-L! PD-L!”

Corul bârfitorilor: „PSD! PSD!”

Corul celor bine informaţi: „Deus Meumque Jus”.

Consternare. Sala nu ştie dacă să aplaude sau să huiduie. Un spectator uşor abţiguit (N.A. regionalism cu sensul de trecut prin cârciumă) îndrăzneşte: „Adică ce, bre?”.

Corul traducătorilor din latină: „Dumnezeu şi dreptul meu!”

Corul experţilor în religii: „Deviza masonilor!”

Primarul Dumitru Nicolae, prefectul Paul Florea şi ed-directorul Florin Melinte aplaudă în delir. City managerul Florin Popa, deputatul Mircea Nicu Toader şi ex-prefectul Cosmin Păun aplaudă şi ei, mai în spate, după principul „mai răsfiraţi, tovarăşi, mai răsfiraţi!”

Brusc, corul îmi aduce aminte că pe strada Brăilei (pe la Stirex) s-a construit şi inaugurat cu mare pompă (au fost de faţă toate notabilităţile judeţului) un monument închinat eroilor din  Afganistan. Teoretic. Practic, este un monument mason, cu toate simbolurile corespunzătoare, fapt dezvăluit în premieră de ziarul „Adevărul”.

La fel de brusc, îmi aduc şi eu aminte de lista membrilor lojei masonice de la Galaţi, pe care am descoperit-o pe un site de-al „mişcării”. Puhoi! Toată lumea bună (ca să folosesc un termen intens vehiculat de prefectul Florea) din judeţ. Toţi, înghesuiţi sub deviza „Dumnezeu şi dreptul meu”. Nu dreptul românilor, nu dreptul gălăţenilor. Nu! Doar dreptul LOR, al celor din organizaţie.

Din sală se aud fluierături şi huiduieli. Publicul plătitor de impozite şi taxe scandează: „Curtea de Conturi!”,  „Demisia!” şi „Hoţii!”

Scena se animă deodată.

Mircea Nicu Toader declară – a câta oară?! –  că a fost o eroare de comunicare, votează la două mâini şi pleacă la masă. City managerul Popa iese tiptil din sală pentru că tocmai a aflat  că s-a băgat salariul pe card. Cosmin Păun se mută definitiv la Braşov. Dumitru Nicolae bolboroseşte poezii patriotice despre copiii partidului. Paul Florea declară deszăpezirea încheiată cu cinci zile înainte de a începe. Iar Melinte, da, Melinte e beat rangă în cuşca sufleorului.

Corul revoltaţilor: „Curtea de Conturi! Curtea de Conturi!”

Tăcere.

Piesa se încheie într-o linişte apăsătoare.

Cortina nu mai cade. Nu mai există. A fost desfiinţată, iar materialul a fost folosit de Florin Melinte pentru a confecţiona 50 mantii pentru noii cavaleri ai lojei masonice de la Galaţi.

Sfârşit?!

Aloooooo! Tovarăşi! Nu mai furaţi banii ţării!

Nu mai am nicio îndoială: a început campania electorală. În forţă. În mare forţă! Fără nicio jenă, aleşii şi numiţii poporului au purces să cheltuie bani publici pentru a-şi construi imagine, pentru a aduna voturi, pentru a se da rotunzi în ochii mulţimii. Ziua Naţională s-a dovedit un prilej tocmai bun pentru asta.

La Galaţi, prefectul Paul Florea a plecat în turneu prin judeţ, cu fanfara şi garda de onoare după el. Fanii prefectului m-au apostrofat că am tratat ştirea răutăcios şi că, la o adică, reprezentantul Guvernului în teritoriu a vrut doar să dea şi ţăranilor şansa de a se bucura cumva de Ziua Naţională.

Dacă eşti membru PDL, acest punct de vedere pare de bun simţ. Dacă eşti membru la „ceilalţi”, faci apoplexie condamnând cu mânie proletară acţiunea şi subliniind caracterul ei pregnant electoral. Dacă, însă, te plasezi în afara sferei politice constaţi că, din păcate, prefectul n-a prea înţeles cu ce se mănâncă funcţia pe care o ocupă.

Consiliat de casnice, secretare, cârciumari şi indivizi „alunecoşi” (ca să folosesc o sintagmă elegantă), domnul Paul Florea a ajuns să confunde Prefectura cu un fel de primărie de judeţ. Domnia-sa nu mai reprezintă Guvernul în teritoriu (nu că l-ar fi reprezentat vreodată…), nu oferă girul de legalitate necesar, nu asigură coordonarea operativă a deconcentratelor.

Pur şi simplu face campanie electorală, serveşte interese de partid, propagă false valori. Este îngrozitor să constaţi că Prefectul judeţului a ajuns să convoace, de Ziua Naţională, cu noaptea în cap, un alai compus din şefi de deconcentrate, gardă de onoare şi armată pentru a-i face o ţâră de imagine primarului pedelist de la Cavadineşti (care e văr cu dl Florea) şi pentru a încerca un mic show la Târgu Bujor, fieful incontestabil al pesediştilor gălăţeni.

Din punctul meu de vedere, reprezentantul Guvernului în teritoriu nu are dreptul legal să se ocupe de campania elecorală a PDL nici măcar în timpul lui liber, dată fiind funcţia. Faptul că a făcut asta pe bani publici este cu atât mai grav. Avem de-a face cu o deturnare de fonduri pe care Curtea de Conturi – dacă are sânge în instalaţie! – ar trebui să o taxeze ca atare.

Explicaţia unora, cum că „prefectul a vrut să ofere ţăranilor din judeţ bucuria sărbătorii” este cinică. Dacă vrea cu adevărat asta, domnul Florea ar trebui să facă gesturi mult mai simple, care ţin de fişa postului său.

Spre exemplu, ar putea să citească cu mai multă atenţie hotărârile aberante de consilii locale, înainte de a le aplica girul de legalitate. Ar descoperi, astfel, că a autorizat, prin semnătura lui, unor şmecheri din Buciumeni – vreo 40 de sus-puşi – scutirea de plata taxelor şi impozitelor locale. Culmea, în vreme ce amărâţii de ţărani trebuie să plătească, tocmai cei care au oareşce „cheag” în sat au fost scutiţi la plată. Curat democrat-liberal!

De asemenea, prefectul ar putea ajuta ţăranii făcând periodic (aşa cum făcea unul dintre excelenţii perfecţi de Galaţi – Traian Mândru) întâlniri de lucru cu instituţiile responsabile cu agricultura şi fermierii importanţi, plus asociaţiile profesionale ale agricultorilor. Ar afla, astfel, că subvenţiile sunt neplătite, că primarii sunt mână-n mână cu arendaţii escroci, că ţăranii sunt vai de sufletul lor…

În loc să facă toate astea, omul Guvernului la Galaţi face bâlci. Cinci minute de pas de defilare pe sunet de alămuri nu ţin loc de competenţă, nu umplu podul cu grăunţe şi nu asigură respectul oamenilor. Probabil că nu mai asigură nici voturi, pentru că am un „filling” că oamenii s-au cam prins că sunt duşi de nas, în timp ce banii ţării sunt deturnaţi către scopuri care n-au nicio legătură cu bunăstarea poporului.

Domnilor consilieri locali, sunteți niște penibili!

Joi a fost ședință de Consiliu local. Bleah! A fost penibil. Scârbos chiar. Nimeni nu a ascultat pe nimeni, toată lumea contestat pe toată lumea, iar în final s-au împărțit niște privilegii (și premii în bani). În tot acest timp, problema căldurii Galațiului se afla undeva, cumva, într-o zonă abstractă pe care aleșii nu se deranjează să o observe.

Pe 15 decembrie, 200.000 de gălățeni riscă să rămână în frig. La acest termen, patrimoniul Apaterm SA – compania de furnizare a căldurii – va fi predat lichidatorului desemnat de judecători în dosarul de faliment al firmei. Asta înseamnă că furnizarea căldurii către oraș va înceta.

În mod normal, Consiliul local și Primăria ar trebui la această oră să caute cu disperare o firmă de distribuție. Că de asta i-am ales și îi plătim din banii noștri: să se ocupe de problemele acestui oraș!

La ședința de joi s-a găsit prilej de discuție pentru orice prostie, nu și pentru căldură. De altfel, ședința a fost o miștocăreală de prost gust, pigmentată de momente de dialog al surzilor și de secvențe cu iz de Alzheimer.

Am putut vedea cum grupul tinerilor consilieri PDL l-a huiduit la propriu pe primarul Dumitru Nicolae. Nu zic că moș Nicolae n-ar merita asta. Însă jignirile de tip maidan nu prea au ce căuta într-un consiliu local, iar tovarășii activiști PDL ar fi trebuit să respecte solemnitatea ședinței și părul alb al primarului. Însă ei s-au comportat ca pe stadion, dând dovadă, încă o dată, că „selecția cadrelor” la amintitul partid are la bază criterii de genul: nesimțire, tupeu golănesc și gură cât mai mare.

Pe de altă parte, primarul Nicolae a dovedit, din nou, că este în afara actului de administrare și că ar fi cazul să fie suspendat pe motiv de neputință psihică și fizică. În prestația domniei-sale la ședința de Cl au fost cel puțin două momente penibile.

Primul, când a încercat să citească un raport întocmit de biroul de presă a Primăriei, iar cei din sală nu au reușit să înțeleagă nimic. Dar absolut nimic! Iar apostrofarea venită din public, cum că ar fi cazul să-l dea afară pe idiotul care a scris textul, este absolut corectă.

Al doilea moment tragi-comic a fost când primarul, întrebat ce crede despre propunerea ca un anumit personaj să fie desemnat pentru a primi premiul municipiului Galați, a început să citească – absurd! –  dintr-un raport privind… Apaterm.

Până la urmă, ședința de Consiliu local de joi a fost una dintre cel mai nerușinate și cronofage ședinte din ultima perioadă. Practic, s-au împărțit la prieteni și neamuri scutiri de impozite (prin titlul de „Cetățean de onoare” al orașului) și premii în bani (prin decernarea premiului municipiului Galați pe 2011).

Spre exemplu, stadionul „Dunărea” se va numi Nicolae Rainea. Din ce motiv, n-am înțeles. Tot respectul pentru cariera de arbitru și de consilier local a bârlădeanul Nicu Rainea, dar el nu înseamnă nimic pentru sportul gălățean, cu atât mai puțin pentru stadionul „Dunărea”, unde domnia-sa a călcat maximum de 20 de ori în toată viața. Dacă punem numele lui Rainea pe stadionul cel mai mare al Galațiului, unde mai punem numele mari ale sportului gălățean? De ce să nu poarte numele campioanei mondiale Fița Lovin? Sau al uriașului fotbalist Morohai? Sau al extraordinarului Costel Orac? De ce Rainea? Și de ce fără consultarea populației orașului, așa cum ar fi normal și moral?

Alergătura după medalii și privilegii a dus apoi la un moment de un abusurd profund. Un domn consilier local pe nume Gasparotti (de la PC) și-a băgat picioarele în democrație, bun simț și compatibilitate și și-a propus propria nevastă la premiere în cadrul festivităților de ziua orașului. Iubește-o și respect-o, nene, dar la matale acasă, nu în forumul public al Galațiului, unde soarta cetății e mai presus de toate!

Una peste alta, prin dezordinea profundă și atitudinea disprețuitoare a aleșilor noștri, ședința de CL amintită mi-a lăsat un gust amar. O iremediabilă scârbă. Modul cu s-au derulat evenimentele mi-a demonstrat, a nu știu câta oară, că în fruntea nostră s-a adunat o gașcă de hrăpăreți, senili, țațe, fonfăiți, gușați (mai puneți, dumneavostră, dragi cititori, adjectivele care credeți că se potrivesc). Scopul lor nu este să se ocupe de interesele noastre, ale armatei de fraieri care populăm acest oraș cenușiu și murdar, ci să le fie lor bine. Cât mai bine.. Domnilor consilieri locali, sunteți niște penibili!

Propun un slogan pentru „fumăritul” ministrului Borbely: „O taxă pentru şpaga mea!”

Uneori, cinismul nu are limite. Tocmai am aflat că ministrul Lazlo Borbely a anunţat că vrea să pună de taxă de mediu pe centralele de apartament. Şi că – atenţie! – „în felul aceasta nu va mai fi tentant, din punct de vedere economic, ca oamenii să-şi monteze centrale termice”.

Afirmaţia ministrului este de  o ticăloşie feroce. Sau de o incompetenţă incurabilă. Ori de o mentalitate comunistă fără pereche. Că de toate la un loc nu-l cred capabil.

De ce spun că ar putea fi incompetent Lazlo Borbely?! Pentru că reuşeşte să contrazică, nonşalat, tendinţa mondială de folosire cât mai eficientă a resurselor energetice. Faptul că el vorbeşte despre o taxă (!) care să facă mai puţin rentabile centralele de apartament arată că ministrul stă prost la capitolul economie.

Problema, de fapt, e alta (dar cei de la guvernare se fac că nu pricep): căldura din sistemul centralizat e prea scumpă din cauza hoţiei şi corupţiei. Dau şi un exemplu.

Termocentralele din România sunt aprovizionate cu păcură, cărbune şi gaze prin intermediul a zeci de firme intermediare, care umflă preţurile cu pompa, dar plătesc şpăgi grase „unde trebuie”. Este înfiorător să constaţi că 90% din păcura consumată de termocentrale nu vine de la rafinării – adică de la sursă –  ci la tot felul de SRL-uri. Iar preţul este, de regulă, cu 40-90% mai mare decât cel de la poarta rafinăriei!

Faptul că acest mecanism există, demonstrează că Guvernul din care face parte şi ministrul Borbely nu e doar incompetent, ci e şi ticălos, pentru că ştie ce se întâmplă, dar aruncă paguba hoţiilor în spatele populaţiei. O taxă pentru şpaga mea!

Este revoltător că Statul, în calitate de proprietar al termocentralelor, plăteşte cu dărnicie facturile umflate, iar căldura e scumpă. Românii nemulţumiţi nu au soluţii: fac credite la bănci pentru a-şi pune centrale individuale. Adică pentru a plăti mai puţin pentru căldură!

Iar Borbely ce face? Sub pretextul unei taxe de mediu cu parfum de „fumărit” medieval, el pune o taxă pe centralele de apartament, după principiul că mai puţin clienţi pentru termocentralele de stat înseamnă mai puţine sute de mii de tone de păcură consumate, deci mai puţine profituri pentru intermediari şi mai puţine şpăgi pentru şmecherii de la Putere. Loc unde ungurii se află de 21 de ani. Revelaţie: deci Borbely se pricepe la economie, doar că în calculele lui nu contează prostimea, ci şmecherimea!

Am fost tentat, la un moment dat, să-l suspectez pe ministru şi de mentalitate comunistă, însă o informaţie de ultimă oră mi-a dat o nouă perspectivă – eminamente capitalistă –  asupra întregii afaceri: statul român pregăteşte privatizarea unor termocentrale. Deja s-a anunţat oficial.

Cine reprezintă în acest moment statul? Alianţa PDL-UDMR-UNPR!

Unde vor ajunge termocentralele? În niciun caz la patronii care plătesc cotizaţie la PSD, PC sau PNL!

De ce e bine ca Borbely să adune populaţia, din nou, în sistemul centralizat de furnizare a căldurii şi care sunt dedesubturile acestei afaceri? Vă las pe  dumneavoastră să ghiciţi!

Cine nu pricepe mecanismul hoţiei îşi merită soarta…