Ciondăneli la țâța puterii

La fiecare patru ani, peste instituțiile publice se prăvălește urgia. Toți șefii și șefușorii, cu rare excepții, sunt chemați la Înalta Poartă (oricare ar fi ea; nu există diferențe notabile de abordare între partide) pentru a fi măsurați, cântăriți, ciufuliți, buzunăriți, maziliți.

Acest ritual pare izvorât din tenebrele Evului Mediu. Scenele seamănă uluitor cu momentul din filmul Mihai Viteazu în care domnitorul licita cu contracandidatul lui, în fața sultanului, tronul Țării Românești. Distanța dintre tron și eșafod se măsoară în detalii minore, de un profund subiectivism partinic. Competența este doar o vorbă oarecare, rostită doar pentru a da impresia că totul este sub controlul legii și nu al clicii. Praf în ochi!

De cele mai multe ori, vechiul staroste este dat jos cu huiduieli. Pe cât de lăudat este la înscăunare, că vezi, dragă Doamne, a fost găsit salvatorul nației de la direcția de… sau de…, pe atât este de batjocorit la descăunare. E drept, de osanale și de sudalme sunt responsabile tabere diferite, opozante, însă impresia lăsată publicului plătitor de taxe este aceeași: circ ieftin.

Sincer vorbind, este imposibil ca un om să se deprofesionalizeze în patru ani! De aceea, cea mai sigură explicație e aceea că tot acest ritual de schimbare a gărzii de sugători la țâța bugetului public este o uriașă minciună. De fapt, competența celor propuși pentru o funcție publică este, în multe cazuri (cu admirabile excepții), cam pe la genunchiul broaștei. Așa că broasca devine, din vorbe, elefant, pentru ca genunchiul ei să fie sus. Măcar până la nivelul buzunarului personajului politic care propune și/sau avizează noul dregător.

La fenomenul invers – descăunarea – broasca este micșorată la nivel microscopic, astfel încât unitatea de măsură a competenței – genunchiul batracianului, care va să zică – nici nu se mai distinge. Așa că este propus un nou ”competent de frunte” bine umflat cu pompa de PR-ul partidului, astfel încât să pară un adevărat Mesia al domeniului pe care urmează să-l conducă.

Trist este că această ciondăneală politică are efecte grave asupra întregii comunități. Banul public ajunge să fie gestionat (dezastruos!) de cozi de topor și pupători de dosuri, în loc să fie pe mâna unor manageri profesioniști, desemnați altfel decât după regulamentul nescris promovat de liderii politici. Un manager public ar trebui să poată fi schimbat doar dacă nu-și respectă contractul de management, iar asta nu înseamnă censul plătit unui politician, ci criterii de performanță scrise.

Ar fi ideal ca actuala coaliție de guvernare să aibă puterea să schimbe lucrurile în bine. E adevărat, o parte – în niciun caz toți! – dintre șefii de instituții ridicați în rang sub vechea stăpânire sunt incompetenți. Însă nu cred că soluția este aducerea în locul lor a unor cozi de topor plăcute noilor stăpâni. E nevoie de specialiști. Preferabil apolitici, cu competența deja demonstrată în funcții similare (eventual în mediul privat!) și probată prin concurs managerial ca la marile companii ale lumii. Nu putem da la nesfârșit sutele de milioane de euro ale instituțiilor locale pe mâna unor inși care nu-s în stare să administreze nici măcar o tarabă în piață!

AŞA NU SE MAI POATE!/ Amanta noului şef vrea să iasă-n faţă!

Schimbarea şefilor de instituţii publice – „deconcentrate”, în noua limbă de lemn a naţiei – este tot timpul un bun subiect de presă.

Toată lumea e curioasă cine pe cine înlocuieşte, ce grozăvii va dezvălui „noul” despre „vechiul”, dar şi ce catastrofe biografice va pune înlocuitul pe seama înlocuitorului. Urmează linia a doua de curiozităţi: ce avere are noul, ce-i face nevasta, cum o cheamă pe amantă şi, la o adică, pe cine a pupat/plătit ca să acceadă la funcţie. Aşa a fost mereu şi, bănuiesc, ritualul nu se va schimba prea curând.

Anul acesta, însă, pentru prima dată de la căderea lui Ceauşescu, înlocuirea şefilor de deconcentrate nu s-a mai suprapus cu schimbarea puterii politice. Ciudat, ghilotina n-a mai picat, fiind înlocuită cu o discretă tragere a preşului de sub picioare, selectiv, după criterii indescifrabile. Puterea USL a arătat un fel de sfială în a schimba şefii locali, aşa că administraţia publică e acum o masă eterogenă, cu risc exploziv: pesedişti amestecaţi cu pedelişti, uneperişti combinaţi cu liberali, totul cu garnitură de pecişti. Cam mulţi pecişti.

Mare brânză nu prea iese din toată această îmbârligătură. Unii şefi îşi fac meseria, căci mai există pe funcţii, pe ici, pe acolo, şi ceva specialişti. Alţii, respectiv cei care n-au fost binecuvântaţi cu pricepere profesională, trag sforile în favoarea unui partid sau a altuia, că doar-doar or supravieţui pe scaun mai departe. Alţii pur şi simplu taie frunză la câini, pentru că fie nu se pricep la altceva, fie n-au chef de muncă, fie aşteaptă să-i lovească din clipă în clipă mazilirea.

Una peste alta, în administraţie e o ţâr’ de haos. Se munceşte cam în dorul lelii, se plătesc poliţe, se pun pioneze pe scaune, dulceaţă în galoşi şi reclamaţii la DNA. Evident, plătitorii de taxe şi impozite nu asta aşteaptă de la administraţia publică, ci rezolvarea problemelor obştii. Care probleme se adună pe zi ce trece, devin mai complicate şi mai greu de rezolvat. Îi pasă cuiva că lucrurile merg prost? Pare-mi-se că nu prea, căci altfel ar reacţiona.

Bunăoară, am cazul şefei de la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi. Solicitată de reporterii Vieţii libere să furnizeze o serie de informaţii publice, care ţin fix de motivul pentru care este plătită din impozitele şi taxele plătite de contribuabili, a refuzat. Uite-aşa! Nu vrea domnia-sa să discute cu Viaţa liberă, deci nici cu gălăţenii care pun leu peste leu pentru a-i plăti leafa.

Trec peste faptul că legea o obligă pe doamna director să furnizeze acele informaţii. Trec şi peste faptul că a fost numită de PD-L, pe criterii politice, lucru pe care l-a şi subliniat în primul discurs pe care l-a adresat celor din subordine. Trec chiar şi peste faptul că doamna director aplică, din ce am aflat, metode opresive incredibile împotriva incomozilor (am auzit că unor salariaţi li s-a tăiat telefonul, internetul şi curentul din birou!). Nu pot să tolerez însă aroganţa de care dă dovadă. Dispreţul  pe care îl manifestă faţă de contribuabili.

Ca plătitor de taxe, cer actualei puteri politice să ia urgent măsuri! Să schimbe naibii vechea gardă! Căci fiecare zi de întârziere nu face altceva decât să crească nivelul de frustrare publică. Asta v-aţi propus?