O ofertă de nerefuzat/ Poliţia comunitară va face şi controale ginecologice!

Orice comunitate care se pretinde civilizată  are nevoie de sisteme pentru a se apăra de răufăcători. Categoric,  poliţiştii, inspectorii de mediu, inspectorii fiscali sau vameşii ne sunt la fel de necesari ca şi medicii şi profesorii. Fără instrumente de control am ajunge rapid la mâna legilor junglei. Adică în afara civilizaţiei.

Din păcate, însă, principiile enunţate mai înainte nu fac nici două parale în momentul în care peste interesul public se suprapun interesele vicioase: parvenirea politică şi lăcomia. Sub presiunea acestor factori perturbatori se ajunge astfel la situaţii absurde – vecine cu nebunia! –  când unele dintre instituţiile de control se înfrăţesc cu mafia economică şi/sau cea politică. Fie că doar amuşină pe la portofelul patronului sau „au bilet” să hâţâne din temelii o afacere, cauza e comună: interesul.

Oamenii de afaceri din Galaţi se plâng tot mai des că-s prea mulţi cei care le caută nod în papură şi că, de la o vreme, sunt trei-patru organe de control pentru aceeaşi tematică. Mai nou, ca şi cum n-ar fi fost suficient ceea ce se întâmplă, a intrat „în afacere” şi Poliţia Comunitară. Foştii gardieni publici (băieţii ăia ponosiţi, cu calificare aproximativă, care apărau statuile de găinaţul vrăbiilor) s-au convertit, peste noapte, în cel mai mare şi mai tare organ de control din oraş.

Chiar dacă nu pot dovedi că au vreo specializare în ceva, oamenii ăştia verifică tot. Absolut tot! Garda de mediu?! Vax! Să vedeţi ce megacontroale de mediu fac domnii şi doamnele cu caschetă! În fine, vorba lui Oscar Wilde, „nu trebuie să fii găină pentru a putea aprecia calitatea unei omlete”. Or fi făcut oareşce cursuri între timp. Ceea ce deranjează foarte tare este că ei se încăpăţânează să se bage într-o activitate care, PRIN LEGE, este atribuită altor instituţii. În fapt agresează contribuabilul, care se pomeneşte luat la frecat de două echipe de control în loc de una. Totul pe banii contribuabilului, evident, căci aşa-i la noi: inventăm biruri ca să putem angaja cât mai mulţi funcţionari.

Dar asta nu e tot. Poliţia comunitară face şi controale privind respectarea legislaţiei muncii. Şi ce dacă există ITM?! Dom’ agentu’ se pricepe şi el, că ce mare inginerie? Tot amintita poliţie face controale prin firme cu privire la actele de provenienţă a mărfurilor. Cum? E treaba Poliţiei Economice?! Şi a Gărzii Financiare?! Nu-i nimic. E loc şi de Poliţia comunitară, că trebuie să mănânce şi gura lor o pâine, nu?

În tot acest timp, în care instituţiile de control se calcă pe papuci cu poliţiştii comunitari prin sediile de firme –  la sursa „mălaiului” deci – asigurarea ordinii şi liniştii publice a rămas sedusă şi abandonată. Mobilierul urban este distrus de vandali. Oamenii sunt tâlhăriţi şi ciomăgiţi pe străzi. Spaţiile verzi sunt făcute harcea-parcea. Clădirile proaspăt zugrăvite sunt mâzgălite. Imobilele istorice sunt demolate şi furate cărămidă cu cărămidă. Capacele de canalizare dispar mai ceva ca asistentele lui Iosefini. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.

În ritmul acesta, mă aştept ca Poliţia Comunitară din Galaţi să treacă la un nou nivel de „profesionalism” şi să se apuce de controale ginecologice („Nu le da idei!!!” îmi strigă disperată o colegă de serviciu). Nu m-ar mira deloc, căci ceea ce se întâmplă în amintita instituţie este o dovadă vie că Einstein avea dreptate: universul şi prostia n-au limite!

Aşa s-a furat bugetul pe-un an al Primăriei

De ani de zile tot citesc rapoartele Curţii de Conturi legate de catastrofele din afacerile Primăriei Galaţi. Şi de fiecare dată mă minunez – taman ca drumarii la prima zăpadă căzută în ianuarie –  de prostiile pe care le fac unii cu banul public. Mai nou, sunt surprins de faptul că mă surprinde haosul din administraţie, pentru că, după atâţia ani de presă, ar fi trebuit să pricep că boala asta n-are lecuire. Şi nu pentru că n-ar fi leac, ci pentru că nu există – ca să parafrazez nişte clasici în viaţă – „voinţă politică”. Socot că e mai profitabil să preiei ştafeta la furat în loc să opreşti robinetul hoţiilor.

Recent, un funcţionar public îmi explica faptul că nu s-a-ntâlnit nicio situaţie în care vreun raport al Curţii de Conturi să nu se fi soldat cu „măsuri drastice”. Nu zău?! Aşadar, întreb, cât la sută s-a recuperat din sporurile salariale plătite ILEGAL în 2008, 2009 şi 2010 către şefii din Primăria Galaţi? Şi răspund tot eu: NIMIC. Zero lei, zero bani, căci raportul Curţii a fost atacat în instanţă, iar procesul s-a lungit suficient de mult cât să se dea o ordonanţă de urgenţă prin care funcţionarii ce-au încasat sporuri ilegale au fost scutiţi de returnarea banilor. Nu vreau să fiu virulent, dar nu pot, din nou, să nu întreb: pe noi, plătitorii de taxe, cine ne-a consultat când s-a legalizat hoţia? Că doar la mijloc erau banii noştri, nu?

Trist este că aceste jonglerii cu substrat mai degrabă electoral întreţin şi perfecţionează mecanisme care ridică furtul şi incompetenţa din administraţie pe cele mai  înalte culmi. Să luăm ca exemplu evaluările anuale ale funcţionarilor publici din Primăria Galaţi. În ultimii cinci ani, în ciuda faptului că inspectorii Curţii de Conturi au găsit în amintita instituţie nereguli financiare de peste 100 de milioane de euro în total (asta înseamnă aproape cât bugetul oraşului pe un an întreg), nici un şef din Primărie nu a fost sancţionat în vreun fel. Ba chiar au primit – toţi! – calificativul „excepţional”. Aşa că au putut să-şi dea liniştiţi prime, bonificaţii, salarii de merit. Toate acestea, repet, în condiţiile în care controalele au relevat adevărate catastrofe juridice şi contabile în plăţile şi încasările instituţiei.

S-au plătit milioane de euro pe lucrări fictive. S-au achitat sporuri salariale ilegale în sumă de peste 12 milioane de euro. S-au recepţionat lucrări de zeci de milioane de euro făcute în totală batjocură. S-au pierdut sute de procese pe care le-ar fi câştigat şi un student de anul 2 la Drept. S-au sponsorizat secte şi cluburi de noapte. S-au plătit chiolhanuri de partid. Şi multe, multe altele. Iar asta nu s-a întâmplat o singură dată, ci în serie, an de an, parcă într-o permanentă sfidare a contribuabililor.

Pentru toate aceste vinovăţii nu a existat şi nu există niciun vinovat. Nimeni n-a primit nici măcar un avertisment scris, ca să nu mai vorbim de sancţiunile grele din Codul Muncii. A face astfel de erori manageriale cu repetiţie indică două lucruri: fie prostie, fie hoţie. În ambele situaţii, persoanele vinovate ar fi trebuit eliminate din sistem – profesional sau penal – după caz. Însă nu s-a întâmplat nimic. Semn că oamenilor politici care fac cărţile le convine de minune să aibă la îndemână subordonaţi şantajabili şi dispuşi să facă orice pentru a-şi păstra posturile calde şi aducătoare de profit. Greşesc?

Adamescule, nu-i bine să te joci cu furia fanilor Oţelului!

În urmă cu aproape doi ani, pe când de-abia se zvonea că miliardarul Adamescu va cumpăra Oţelul, am scris un editorial despre posibila tranzacţie. Avertizam atunci gălăţenii că omul de afaceri bucureştean nu este un partener de încredere, căci în prea multe situaţii anterioare aplicase metoda managerială „Lăcusta”. Pentru cei care nu ştiu, precizez că amintita metodă constă în achiziţionarea unei firme vulnerabile (în special din cauza blocajului administrativ) dar potentă financiar, care apoi este secătuită de toate lichidităţile şi activele, după care este cedată unul interpus care îi declară falimentul.

Să fie foarte clar: metoda „Lăcusta” nu este ilegală. Însă este demolatoare, brutală şi în multe puncte imorală, căci nu ţine cont de efectele colaterale – acţionarii minoritari, clienţii, beneficiarii, aşteptările publicului, implicaţiile sociale, tradiţiile, brandul, mândria locală etc –  ci doar are ca scop să producă un flux important de cash într-un timp foarte scurt.

În fine, acest editorial nu-şi propune o analiză a stilului de afaceri al domnului Adamescu. Este treaba domniei-sale cum îşi conduce firmele. Când vine, însă, vorba despre Oţelul Galaţi, lucrurile se văd într-o altă lumină. Deşi mulţi mă înjurau cu furie pe internet la articolul de acum doi ani, cred că de data asta vor fi nevoiţi să accepte că aveam dreptate. Faptele din ultimele 48 de ore arată că dl Adamescu vede în clubul de fotbal fanion al oraşului Galaţi doar o oportunitate de a pune mâna pe nişte bani. Fără bătăi de cap şi fără scrupule. Restul – Dumnezeu cu mila!
În cele doar câteva luni de când a preluat pachetul majoritar la Oţelul, Dan Grigore Adamescu a reuşit să scoată din conturile clubului multe milioane de euro. Bani despre care nu se ştie nimic. De băgat nu a băgat nici un sfanţ. A băgat în schimb Primăria Galaţi. Bani publici. De care va trebui să se dea socoteală dacă clubul va avea de suferit din cauza manevrelor financiare ale patronului actual.
Dar asta nu e tot. La Oţelul e haos. Narcis Răducan pare să fie doar o păpuşă de cârpă bună pentru făcut declaraţii la TV. Nu are drept de semnătură în bancă, nu prea contează. Nici cu Petre Grigoraş nu e în regulă. Omul antrenează echipa de câteva săptămâni, dar nu are contract. Pe bună dreptate, el se gândeşte să plece, căci e absurd să faci muncă patriotică la un club care ţi-a promis marea cu sarea şi care se pretinde în măsură să intre în clubul granzilor fotbalului. Ultima veste e că şi Marius Stan s-a panicat. Pe undeva, el este principalul răspunzător dacă Oţelul intră în colaps, căci el l-a adus pe Adamescu şi l-a prezentat gălăţenilor ca pe un fel de al doilea Mesia.

Evident, într-un final, cineva va trebui să achite nota de plată a acestei afaceri care deja capăt un parfum dubios. Rânced. Puturos. Căci dl Adamescu a primit gratis peste şapte milioane de euro cash, plus nişte baze sportive (pe care aud că vrea să le vândă), plus nişte jucători care valorează şi ei câteva milioane euro în total şi care se pare că-s scoşi la mezat.

Să fim corecţi! Cine a cedat toate acestea gratis şi fără nicio garanţie ori e prost, ori e corupt. Nu există altă explicaţie. De aceea, aşteptăm urgent explicaţii pertinente de la toţi cei implicaţi. Şi ar fi bine să se grăbească. Cu furia fanilor Oţelului nu-i bine să te joci. Credeţi-mă, am încercat senzaţia!

S-a întors roata: Galaţiul, umilit economic de Brăila

Cumplită rivalitate între Galaţi şi Brăila. Locuitorii din cele două oraşe de la Dunăre au găsit mereu motive de râcă, de fudulie, de competiţie, pentru a arăta „ălora” (adică brăilenii gălăţenilor şi gălăţenii brăilenilor) cine-i mai tare în negustorie, navalistică, administraţie publică, cultură, sport, ştiinţă, educaţie etc.

În ultimele şase decenii, mai ales după ce a fost construit combinatul siderurgic, Galaţiul părea să fi luat la modul categoric faţa Brăilei. Industria metalurgică gălăţeană era net peste cea brăileană, la fel şantierul naval, porturile, comerţul. Doar în agricultură era un oarecare echilibru, dat fiind că ei erau campioni la cereale, dar noi îi surclasam la vinuri. Însă asta a fost cândva… Acum lucrurile stau cu totul altfel, căci Brăila umileşte Galaţiul la mai toate capitolele.  Exemple se pot da cu duiumul. Bunăoară în zona economică. În vreme ce fanionul industriei gălăţene – combinatul siderurgic – se face praf cu zi ce trece (iar odată cu el şi industria conexă), la Brăila industria e în curs de relansare, Promex şi  Hercules fiind cele mai la îndemână „eşantioane”.

La parcuri industriale e şi mai grav pentru Galaţi, căci noi avem doar o tarla plină de scaieţi (care a costat bugetul public peste 10 milioane de euro – bani duşi pe apa Sâmbetei!), în vreme ce brăilenii au două parcuri industriale funcţionale. Iar efectul nu e deloc plăcut pentru gălăţeni: investitorii au început să migreze la Brăila. Iată şi două exemple: Galmopan (care are la Brăila o modernă fabrică de fursecuri şi biscuiţi, în vreme ce celebra Dunăreana de la Galaţi a închis-o) şi Trefo SA (fabrica de sârmă cuie şi lanţuri, care este în curs de relocare).

Şi în agricultură şi industria alimentară Brăila conduce clar. Marex şi Galco produc, fiecare în parte, mai mult decât produce la un loc toată industria gălăţeană a cărnii. La producţia de lapte şi preparate din lapte, producţia marfă realizată la Brăila este de patru ori mai mare decât cea ce la Galaţi. La cereale diferenţa este de trei ori în favoarea Brăilei, în vreme ce vinul gălăţean – cândva mândria judeţului – practic nu mai există, după ce 15.000 de hectare de vii nobile au dispărut sub ghilotina legilor proprietăţii.

În privinţa industriei textile nici nu mai poate fi comparaţie. La Galaţi, doar Cozamin ţine steagul sus, căci toată industria textilă moştenită de la comunişti a fost rasă, la propriu, cu buldozerul. La Brăila, cunoscutul brand Braiconf este în continuare o prezenţă în toată Europa, iar în jurul lui gravitează alte opt fabrici de mărime medie (respectiv cu peste 50 de angajaţi fiecare) profilate pe cămăşi şi tricouri. Iar exemplele pot continua, căci cu greu putem descoperi un domeniu în care Galaţiul mai este încă deasupra Brăilei.

Nu mai există nici un dubiu. Brăila este deja un pol de dezvoltare economică cu trend pozitiv. În acelaşi timp, Galaţiul e pe trend negativ accelerat. Asta se vede foarte bine, de altfel, şi în statistici. În ianuarie 2013, rata şomajului era de doar 6,89% în judeţul condus de Bunea-Stancu, faţă de 9,54% în judeţul păstorit de Bacalbaşa…

Toate acestea ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor gălăţene. Aici nu mai e vorba de simple orgolii. Starea economică a judeţului Galaţi se apropie de un răsunător colaps, cu consecinţe sociale dramatice. Ţineţi minte aceste rânduri!

Zâna Măseluţă e director în Primărie

Cu câteva zile în urmă, Curtea de Conturi a dat publicităţii un raport aproape şocant. Sumele cheltuite ilegal de către instituţiile gălăţene sunt uriaşe, de ordinul zecilor de milioane de euro. În total, costul ilegalităţilor comise în doar un an de către aleşii şi numiţii locali ajunge la preţul cu care s-a privatizat combinatul siderurgic.

Cum de s-a ajuns aici, nu-i greu de priceput. De aproape două decenii ziarele citează din rapoartele de control ale Curţii de Conturi, iar opinia publică află tot felul de catastrofe financiare pe această cale. Uneori, sumele cheltuite ilegal sunt recuperate. Dar numai uneori. În majoritatea cazurilor, bugetul public rămâne cu paguba, iar funcţionarul care a dispus şi patronat ilegalitatea rămâne pe post. Căci pe el – nu-i aşa? – partidul l-a ridicat în scaun şi nu Curtea de Conturi.

Din nenorocire, umbrela politică este în continuare mult mai puternică decât legea. Bunăoară, aflu din raportul amintit că la Primăria Galaţi s-au plătit servicii şi bunuri FICTIVE în valoare de 550.000 de euro. Cine răspunde de această nelegiuire? Păi, nimeni! Directorul economic al Primăriei este în continuare bine, mersi, deşi a autorizat plăţile declarate ilegale de către inspectorii Curţii de Conturi. Cei de la Departamentul de Achiziţii şi de la Biroul Tehnic sunt şi ei pe poziţii că, deh, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Fostul primar e pensionar. Ex-vicele Ciumacenco chibiţează prin PDL. Celălalt fost vice – Mircea Cristea – se joacă de-a vaporaşele pe la AFDJ. În fine, fostul city-manager Florin Popa e acum viceprimar, dar asta e o altă „foncţie”, deci nu se pune.

Mai pe scurt, nimeni nu e bun de plată, căci doar e vorba de bani publici. Adică de banii plătitorilor de impozite şi taxe. Deci cam ai nimănui… Desigur, alta ar fi fost situaţia dacă se întâmpla asta la o firmă privată, unde pe vinovaţi îi urmăreau patronii/acţionarii şi-n gaură de şarpe, până se recupera paguba la bănuţ. Aşa, la Stat, e mult mai lejer totul. Până şi Codul Penal e uneori facultativ sub presiunea politicului. Încep să-i înţeleg pe studenţii din ultimul an, care spun că, după absolvire, ar prefera un „job” la stat şi nu unul la privat. Logic! Că doar nu degeaba şi-au petrecut ei mulţime de seri la organizaţia de tineret. Au învăţat cum e viaţa şi că diploma nu face două parale dacă n-ai carnetul de partid asortat la ea.

Faptul că inspectorii Curţii de Conturi perseverează în a se lupta cu morile de vânt este un fapt remarcabil. Tot respectul! Nu-i puţin lucru să nu dezarmezi în faţa zădărniciei, ani de-a rândul. Este un act de mare tupeu să continui să îţi faci meseria chiar şi atunci când clasa politică ajunge să dea ordonanţe de urgenţă prin care faptele ilegale devin legale, iar hoţii sunt exoneraţi de răspundere. Toate guvernele din ultimii 22 de ani au făcut aşa şi, probabil, metoda nu va dispărea prea curând.

Din păcate, însă, ţara are de suferit cumplit din cauza acestor metehne sub-balcanice. Este la mintea cocoşului că starea de hoţie din zona administraţiei nu se va termina niciodată atâta vreme cât nimeni nu este pedepsit pentru deturnările de bani publici. Restul e doar o poveste de adormit copiii, pe care o auzim de fiecare dată când suntem chemaţi la urne. Zâna Măseluţă începe să fie mai credibilă decât aleşii noştri.

Moş Ion Roată şi noua hartă a României

Propunerea de reorganizare administrativ-teritorială a României m-a cam luat prin surprindere. Însă nu vestea în sine m-a contrariat (ştiam încă din toamnă că se pregăteşte ceva), ci maniera în care a ajuns ea sub ochii publicului. Adică mascată sub forma unei scurgeri de informaţii întâmplătoare, „de la un mic funcţionar din Vestul ţării”. Da. Anticipam o astfel de propunere din partea cabinetului Ponta, dar credeam că ea va veni de-abia în vară. Se ştie că vara e mai uşor să faci reforme administrative, pentru că spiritul critic al opozanţilor e „tocit” de valurile calde ale mării. Deh, concediile!

Sincer, speram ca harta reorganizării să vină cu argumente de neînvins şi nu cu schiţe sumare, ca la Ialta. Mă cam înspăimântă alăturările de genul „Călăraşi – capitala Munteniei” sau „Piatra-Neamţ – capitala Moldovei”! La fel cum mi se pare o prostie să pui Vrancea laolaltă cu Constanţa. Ce proiecte regionale pot să se lege pe această axă?!

Pe de altă parte, este clar că, acum, prea multe lucruri trec prin sertarele de la Bucureşti, prin instituţii deseori măcinate de intrigi politice şi economice ce nu rezonează cu interesele ţării. Însă cine ne poate garanta că cei opt vătafi de regiune vor fi mai aproape de popor şi mai departe de butoanele guvernamentale? Avem deja experienţa regionalizării unor instituţii. A adus ceva?!

Prima întrebare care mi-a venit în minte atunci când am văzut întregul scenariu a fost una pragmatică: la ce ne foloseşte nouă, plătitorilor de impozite şi taxe, toată această vânzoleală? Încă din copilărie, am fost învăţat de ai mei să caut utilitatea şi logica în spatele oricărei acţiuni. Nu faci gard dacă n-ai ce împrejmui, nu cumperi pieptene dacă ai chelie, nu poţi face ciorbă de găină dacă n-ai găină.

Votez cu dragă inima o reducere a influenţei Guvernului în teritoriu. Însă mă simt, aşa, cam ca Moş Ion Roată în faţa lui Cuza Vodă. Nu înţeleg care-s avantajele acestei reforme, care va scoate din vistieria ţării (adică de la noi, plătitorii de impozite) o grămadă de bani. Structurile administrative costă. Fiecărui şef de regiune i se va ataşa o echipă: consilieri, secretare, jurişti, şoferi, administratori, contabili, femei de serviciu. Multe salarii. Trebuie apoi sedii, maşini, mobilă, calculatoare. Urmează cheltuieli curente, de funcţionare, cu deplasările în teritoriu şi la Bucureşti, cu telefoanele, cu una, cu alta.

La o primă estimare, cele opt noi instituţii vor consuma peste un milion de euro pe lună (şi aici sunt optimist, pentru că scot din ecuaţie deplasările în străinătate şi alte aroganţe). Adică cel puţin 12 milioane de euro pe an. Întreb: sunt capabile aceste instituţii să aducă, prin măsurile pe care le vor dispune, un venit de măcar un euro peste ceea ce cheltuiesc? Dacă da, hai să le facem!