Nu lăsaţi clădirile istorice pe mâna mafiei!

Citesc şi mă-ngrozesc! Un nene a reuşit să se transforme, din trei fente de stilou, în instituţie de interes public. Da, aţi citit bine! Nu e nicio greşeală. Omul a izbutit să convingă instituţiile statului că el – şi numai el – este continuatorul asociaţiei profesionale a învăţătorilor, care activa la Galaţi între cele două războaie mondiale, pe vremea când ’mnealui se juca – mă scuzaţi! – cu jucăria-n ţărână.

Chiar dacă logic pare imposibilă o astfel de transformare, judecătorii au concluzionat, totuşi, că un individ oarecare are tot dreptul să fie urmaşul patrimonial al unei entităţi obşteşti dispărute acum şapte decenii. Aşa că nenea cu pricina a început să revendice clădiri şi terenuri căci – nu-i aşa? – proprietatea e sfântă în ţărişoara noastră. Acum, ca urmare a demersurilor sale, pare la un pas să pună mâna pe impozantul imobil în care funcţionează Casa Corpului Didactic (clădire ce a aparţinut dintotdeauna obştei dascălilor), după ce deja este proprietar cu acte în regulă pe o altă clădire, în care a funcţionat până acum 65 de ani o casă de ajutor reciproc a învăţătorilor.

Ingenioasa reţetă este, din ceea ce am înţeles, deja patentată de mafia imobiliară românească. Care va să zică, se ia, prima la mână, una bucată asociaţie non-profit – dar musai cu patrimoniu imobiliar! – care a funcţionat înainte de naţionalizare. A doua la mână: se înfiinţează o asociaţie non-profit controlată de tine, care se înregistrează la Judecătorie fix cu numele asociaţiei care a dispărut în 1947. A treia la mână: se deschid acţiuni în instanţă pentru constatarea faptului că noua asociaţie este continuatoarea vechii asociaţii şi pentru redobândirea patrimoniului.

În fine, patrimoniul dobândit este valorificat, căci nimeni nu poate împiedica o asociaţie non-profit să vândă sau să închirieze imobile, la preţul pe care-l consideră de cuviinţă. La fel cum nimeni nu-i poate interzice să plătească membrilor ei, pentru „efortul depus”, salarii colosale, care să transfere banii, în câţiva ani, în conturile celor care „se pricep”.

În mod normal, aţi fi tentaţi să credeţi că judecătorii vor zâmbi la un astfel de demers şi că vor respinge cacealmaua imobiliară. Ei bine, nu aveţi dreptate. În marea majoritate a speţelor de acest gen magistraţii au decis că există continuitate între entităţile juridice în cauză, deci au dat startul unui jaf imobiliar de toată frumuseţea. Există SUTE de asociaţii „continuatoare” în România (cu un statut juridic cel puţin dubios, căci nimeni nu poate continua ceea ce nu a fondat!), care au pus mâna pe mii de clădiri şi de terenuri.

Aceste proprietăţi produc acum bani – mulţi bani! – deşi ele au fost ridicate de cei cu dare de mână pentru a fi de ajutor comunităţii. Au fost şcoli de fete, licee de meserii sau orfelinate. Acum au ajuns restaurante, cluburi sau discoteci. Sub administrarea ONG-urilor interbelice (majoritatea constituite ca asociaţii de caritate), acel patrimoniu era esenţial în creşterea gradului de cultură şi civilizaţie a urbei. Acum, sunt fabrici de bani, din care se înfruptă şmechereşte un grup de privilegiaţi ajunşi în capul mesei din întâmplare şi din nebăgarea de seamă a legiuitorilor.

Propun viitorilor parlamentari de Galaţi (căci mai sunt doar două luni până vom avea unii noi) un exerciţiu de civism. Ce-ar fi dacă ar iniţia o comisie parlamentară care să se ocupe de anchetarea acestor retrocedări frauduloase? Aşteptăm reacţii!

Societatea civilă gălăţeană miroase a ţeapă!

Un prieten român stabilit de vreo 20 de ani în Belgia (mai precis la Bruges) îmi povestea că acolo, la ei, presiunea pe autorităţi, pentru rezolvarea problemelor foarte importante ale urbei, nu este exercitată atât de presă, cât de societatea civilă.

Afirmaţia lui m-a mirat peste poate, căci la noi, în România, lucrurile nu stau deloc aşa. Pe meleagurile mioritice, presa independentă (atâta câtă e…) a fost şi a rămas singurul instrument de echilibru în dialogul dintre contribuabili şi autorităţi. Societatea civilă?! Termen vag! Impresia generală – corectă sau eronată, nu ştiu – este că ONG-uri româneşti sunt doar instrumente de deturnat fonduri publice. Nu o zic eu, ci este mesajul ce vine dinspre Vest, unde sunt deja de notorietate ţepele trase de români în numele unor pretinse cauze nobile.

În Vest, nu e de glumit cu atitudinea civică! Marcel – că aşa îl cheamă pe prietenul meu din Bruges – mi-a povestit, bunăoară, cum activiştii de Mediu au salvat de la hăcuire un părculeţ din oraş. O fâşie de iarbă care urma să devină – atenţie! – nu supermarket sau cârciumă, ci pistă pentru biciclişti. Ei bine, trei organizaţii neguvernamentale au pichetat zilnic, cu pancarte, sediul municipalităţii, au trimis memorii la Parlament, la Guvern şi la UE, ba chiar au făcut o petiţie publică pe care au semnat-o inclusiv proprietarii de biciclete. Cu alte cuvinte, societatea civilă s-a coagulat în jurul ideii că parcul este mai bun decât orice altceva, fie şi un obiectiv „eco”, cum e pista pentru biciclişti.

Urmarea acestei campanii ferme a fost că autorităţile au renunţat la proiect. Societatea civilă a învins. Mai mult decât atât, a demonstrat că este o forţă şi că interesul public poate fi stabilit şi altfel decât în birourile pline cu birocraţi.

A vorbi despre astfel de acţiuni în Galaţiul zilelor noastre este ca şi cum ai compara Chirafteiul cu Parisul. Oricât mi-aş căzni memoria, nu pot descoperi prea multe acţiuni cu susţinere civică în acest judeţ. Mă rog, există ceva pe partea maidanezilor, dar este vorba despre acţiuni cu substrat uneori foarte controversat (inclusiv cu acuzaţii de fraudă). Dacă este să vorbim strict despre oameni şi despre treburile publice arzătoare, rolul societăţii civile dă cu virgulă. Să luăm ca exemplu spaţiile verzi ale Galaţiului. De 20 de ani asistăm la o exterminare a ierbii. La o betonare furioasă. Vă amintiţi să fi fost vreun ONG ecologist care să se opună? Să protesteze? Să se aşeze în faţa betonierelor şi buldozerelor? Eu nu-mi amintesc de aşa ceva!

În schimb, am proaspete în memorie nişte seminarii obosite făcute pe finanţări europene. Cinci pliante colorate, un pix inscripţionat şi trei discursuri în limbaj păsăresc despre „axe prioritate”, „aquis comunitar”  şi „green concept”. Cam asta înseamnă conservarea mediului…

Modelul „de succes” din zona de Mediu este perfect aplicabil şi în alte domenii care se pretează la civism: criminalitatea, consumul de droguri, alcoolismul, prostituţia, traficul de carne vie, analfabetismul. În teorie, o mulţime de entităţi româneşti „combat” fenomenul, pe finanţări frumuşele.  Practic însă, în teren, în lumea vie, nu se întâmplă nimic concret. Societatea civilă gălăţeană miroase a ţeapă. Vom investiga, vom demasca şi – unde este cazul – vom ajuta. Uşa ziarului este deschisă pentru toate colaborările oneste!