Zăngănit de cătuşe. Ghici unde!

Rapoartele serviciilor secrete (uite că există şi aşa ceva!) indică faptul că starea de tensiune a populaţiei României a crescut alarmant în ultima perioadă. Stăm cu toţii pe un butoi cu pulbere ce poate exploda în orice clipă. Nemulţumirea populaţiei a atins  – spun rapoartele amintite – cote îngrijorătoare, fiind alimentată atât de sărăcie (şi ce sărăcie!), cât şi de incidentele externe. Căci, în ultimele săptămâni, lumea a ieşit în stradă, din cauza efectelor crizei, în nu mai puţin de şapte state din UE.

În România, situaţia este, însă, cumva mai grea decât în Spania sau Grecia. În vreme ce spaniolul nemulţumit acuză autorităţile de scăderea nivelului de trai cu 10-15 la sută, românul de rând se confruntă deja cu insolvenţa personală. Nu mai puţin de 32 la sută dintre români au credite restante şi/sau datorii la întreţinere ce depăşesc veniturile lor pe 9-12 luni. Un sfert dintre conaţionalii noştri au VENITURI ZERO, adică trăiesc în gospodării de subzistenţă. Asta e România de zi cu zi: săracă, umilită, frustrată!

În cealaltă România, aceea cu costume Armani şi ochelari Hugo Boss, adică la Parlament, Preşedinţie şi Guvern, cheltuielile cresc fără oprelişte, iar meciurile politice sunt mai importante decât starea naţiunii. Instituţiile publice sunt înţesate de incompetenţi, piloşi şi şpăgari. Se practică, fără ruşine, principii feudale. Competenţă şi cinste? Vacs!

Haideţi să vă dau nişte exemple! Spre furia specialiştilor, la Direcţia pentru Agricultură a fost pus director un avocat de 30 de ani, care n-are nicio gară cu agricultura, n-a demonstrat nimic în viaţa lui, dar este fiul Adrianei Olaru, fosta şefă de cabinet a senatorului Eugen Durbacă (pe vremea când acesta era primar al Galaţiului). La Consiliul Judeţului, preşedintele Bacalbaşa e ocupat cu hărţuirea mai vechilor duşmani din Sănătate (că doar spitalele sunt acum la mâna domniei-sale), cu plimbările prin străinătate şi cu procesele cu jurnaliştii care-l critică. În schimb, drumurile judeţului sunt praf (avem cele mai proaste drumuri din ultimii 20 de ani), în spitale bolnavii dorm câte doi în pat (când prind pat…), proiectele regionale sunt blocate din cauza unor manevre subterane, contrare interesului public. La Cantina de Ajutor Social e „plantat” director Picu Roman, însă nu pentru că ar avea vreo competenţă în domeniu, ci pentru că astfel sunt cumpărate voturile celor de la PP-DD în CL şi CJ. Există vreo umbră de moralitate, de respect faţă de banul public, faţă de cetăţeni, în cele trei exemple de mai sus? Hotărâţi dumneavoastră!

Cum spuneam, stăm pe un butoi cu pulbere. Medicii ameninţă (pe bună dreptate) cu greva generală. Profesorii sunt şi ei cu răbdarea la limită. Piaţa imobiliară e zero. Puterea de cumpărare a 90 la sută din populaţie e la nivelul Albaniei. Mediul de afaceri de-abia mai respiră, iar patronii spun că le miroase a revoluţie. Numărul de salariaţi scade cu zi ce trece şi e pe cale să ajungă sub numărul de şomeri şi asistaţi social. Nu e văicăreală! E simplă constatare.

Ceea ce ar trebui să ştie aleşii noştri, ăştia de aici, de la Galaţi, e că Puterea – oricare ar fi ea! – este cea mai crudă dihanie. Nu ezită să-şi devoreze puii pentru a-şi salva pielea. Presimt că mai spre toamnă se va auzi zăngănit de cătuşe prin unele instituţii ale statului, căci poporul are nevoie de un pic de sânge pentru a se detensiona. Dacă pâine nu-i, circ vom avea cu siguranţă!

Fă-te că munceşti! Sigur primeşti o funcţie!

Celebra replică „Mircea, fă-te că munceşti!”, consacrată în zorii Revoluţiei din Decembrie 1989, a devenit, din păcate, principiul de bază al funcţionării majorităţii instituţiilor gălăţene. Nu de alta, dar numai în ultimele zile am asistat la o serie de fapte care, între noi fie vorba, n-au ce căuta într-o societate normală la cap.

Bunăoară plecarea viceprimarului Florin Popa în Germania,. Teoretic, alesul s-a dus în ţara lui Goethe să vadă nişte utilaje care, zice-se, ar putea fi folosite la săparea tunelului pe sub Dunăre. Practic, însă, avem de-a face cu o simplă excursie plătită din banii gălăţenilor, căci despre utilitate nu poate fi vorba, din cel puţin trei motive: 1) – Nu cred că se va face vreodată tunel pe sub Dunăre la Galaţi; 2) – Dacă totuşi se face, sigur nu se face în mandatul lui Popa şi 3) – Dacă, prin reducere la absurd, se face în mandatul lui Popa, nu Primăria Galaţi se va ocupa de lucrare, ci o firmă specializată, deci viceprimarul n-are de ce să studieze maşinăriile.

Mai mult decât atât, în susţinerea ideii că Florin Popa a plecat în Germania doar pentru turism de plăcere mai vine un argument: celebrele utilaje de sfredelit pe sub pământ lucrează deja în România, pe şantierul Metroului bucureştean. Adică la distanţă de un plecat dimineaţa şi un revenit seara, pe un plin de benzină şi-o diurnă internă, fără cazare şi decont de masă. Probabil însă că domnul Popa nu se putea „coborî” la o astfel de vizită banală, la malul prăfuit al Dâmboviţei.

Tot în curtea Primăriei, la Cantina de Ajutor Social mai precis, o altă întâmplare absurdă: un post de – atenţie! – bucătar este transformat în post de şofer. Logica acestei schimbări poate să o priceapă doar directorul Picu Roman, căci, din câte ştim cu toţii, cantina nu face catering şi nici taximetrie, ci se ocupă cu prepararea şi servirea hranei pentru săraci. Adică are nevoie de bucătari. Explicaţia cum că noul post va simplifica anchetele sociale, prin rapiditatea deplasării, e doar un praf în ochi. Cât să nu observe gălăţenii că, de fapt, don’ Picu suferea de şofer la scară.

Un alt exemplu de ineficienţă sfidătoare a autorităţilor locale este cel legat de modul cum s-a „rezolvat” problema „talibanilor” care au făcut harcea-parcea terenurile din jurul Combinatului, în goana lor nebună după un profit gras şi nefiscalizat. Sub presiunea presei, la faţa locului a descins – cică în mare secret – un batalion de inspectori. Surpriză însă! N-au găsit în teren decât cinci utilaje grele şi 17 sclavi, semn că secretul n-a fost secret decât pentru mass-media, care n-a fost invitată. La o jumătate de oră de la încheierea „demonstraţiei de forţă”, în şantierele ilegale s-au întors zecile de utilaje şi sutele de muncitori. Că, deh, controlul trecuse, iar autorităţile mai bifaseră o acţiune în calendar. N-au rezolvat nimic, dar se cheamă că au punctat spectaculos la impresia artistică.

Nu pot încheia acest editorial fără a aminti de activitatea preşedintelui Consiliului Judeţului Galaţi. „Activitatea” este un fel de a spune pentru că, mai nou, ocupat cu vizitele în străinătate şi cu filmările TV, medicul Bacalbaşa nici măcar nu mai participă la acţiunile organizate de instituţia pe care, în teorie, o conduce. A te face că munceşti a devenit, se pare, o virtute. Vai de noi!

S-a întors roata: Galaţiul, umilit economic de Brăila

Cumplită rivalitate între Galaţi şi Brăila. Locuitorii din cele două oraşe de la Dunăre au găsit mereu motive de râcă, de fudulie, de competiţie, pentru a arăta „ălora” (adică brăilenii gălăţenilor şi gălăţenii brăilenilor) cine-i mai tare în negustorie, navalistică, administraţie publică, cultură, sport, ştiinţă, educaţie etc.

În ultimele şase decenii, mai ales după ce a fost construit combinatul siderurgic, Galaţiul părea să fi luat la modul categoric faţa Brăilei. Industria metalurgică gălăţeană era net peste cea brăileană, la fel şantierul naval, porturile, comerţul. Doar în agricultură era un oarecare echilibru, dat fiind că ei erau campioni la cereale, dar noi îi surclasam la vinuri. Însă asta a fost cândva… Acum lucrurile stau cu totul altfel, căci Brăila umileşte Galaţiul la mai toate capitolele.  Exemple se pot da cu duiumul. Bunăoară în zona economică. În vreme ce fanionul industriei gălăţene – combinatul siderurgic – se face praf cu zi ce trece (iar odată cu el şi industria conexă), la Brăila industria e în curs de relansare, Promex şi  Hercules fiind cele mai la îndemână „eşantioane”.

La parcuri industriale e şi mai grav pentru Galaţi, căci noi avem doar o tarla plină de scaieţi (care a costat bugetul public peste 10 milioane de euro – bani duşi pe apa Sâmbetei!), în vreme ce brăilenii au două parcuri industriale funcţionale. Iar efectul nu e deloc plăcut pentru gălăţeni: investitorii au început să migreze la Brăila. Iată şi două exemple: Galmopan (care are la Brăila o modernă fabrică de fursecuri şi biscuiţi, în vreme ce celebra Dunăreana de la Galaţi a închis-o) şi Trefo SA (fabrica de sârmă cuie şi lanţuri, care este în curs de relocare).

Şi în agricultură şi industria alimentară Brăila conduce clar. Marex şi Galco produc, fiecare în parte, mai mult decât produce la un loc toată industria gălăţeană a cărnii. La producţia de lapte şi preparate din lapte, producţia marfă realizată la Brăila este de patru ori mai mare decât cea ce la Galaţi. La cereale diferenţa este de trei ori în favoarea Brăilei, în vreme ce vinul gălăţean – cândva mândria judeţului – practic nu mai există, după ce 15.000 de hectare de vii nobile au dispărut sub ghilotina legilor proprietăţii.

În privinţa industriei textile nici nu mai poate fi comparaţie. La Galaţi, doar Cozamin ţine steagul sus, căci toată industria textilă moştenită de la comunişti a fost rasă, la propriu, cu buldozerul. La Brăila, cunoscutul brand Braiconf este în continuare o prezenţă în toată Europa, iar în jurul lui gravitează alte opt fabrici de mărime medie (respectiv cu peste 50 de angajaţi fiecare) profilate pe cămăşi şi tricouri. Iar exemplele pot continua, căci cu greu putem descoperi un domeniu în care Galaţiul mai este încă deasupra Brăilei.

Nu mai există nici un dubiu. Brăila este deja un pol de dezvoltare economică cu trend pozitiv. În acelaşi timp, Galaţiul e pe trend negativ accelerat. Asta se vede foarte bine, de altfel, şi în statistici. În ianuarie 2013, rata şomajului era de doar 6,89% în judeţul condus de Bunea-Stancu, faţă de 9,54% în judeţul păstorit de Bacalbaşa…

Toate acestea ar trebui să dea serios de gândit autorităţilor gălăţene. Aici nu mai e vorba de simple orgolii. Starea economică a judeţului Galaţi se apropie de un răsunător colaps, cu consecinţe sociale dramatice. Ţineţi minte aceste rânduri!

Aleşilor, vă dăm 90 de zile de armistiţiu!

Gata, e oficial! Marius Stan a câştigat primăria Galaţiului, iar Nicolae Bacalbaşa va fi, vreme de patru ani, preşedintele Consiliului Judeţului. Ştim, de asemenea, că Tecuciul a fost cucerit – destul de surprinzător! – de junele Daniel Ţuchel şi că USL are peste 75% din fotoliile de primar din judeţ.

Asistăm, deci, la o victorie zdrobitoare, în alegerile locale, a proaspetei coaliţii de guvernare, iar rezultatul foarte slab obţinut de PDL şi UNPR (în formula deghizată APP) ne arată că românii nu au primit deloc bine excesele cu accente dictatoriale ale „tătucului” Băsescu şi ale prozeliţilor lui din teritoriu. Dacă vreţi, rezultatul consemnat la urne parafează o victorie a democraţiei în faţa tendinţelor feudale pe care camarila băsesciană a încercat să le imprime actului de guvernare şi mediului economic.

Însă puterea PDL şi campania electorală sunt deja noţiuni de domeniul trecutului. Nici nu mai contează în noua ecuaţie pe care trebuie să o rezolve ţara. Ceea ce este important acum e cum vor gestiona noii aleşi mandatele pe care le-au primit de la popor. Pe umerii lor apasă o povară mai grea decât cea care a apăsat pe umerii celor de dinaintea lor. Cifrele îi obligă. La vot au fost mai mulţi gălăţeni decât acum patru ani, iar victoria – atât în cazul preşedinţiei CJ, cât şi în cazul primăriilor celor două municipii din judeţul Galaţi –  este cu o majoritate confortabilă, mult mai clară decât în 2008. E clar, oamenii au mare încredere în Marius Stan, Nicolae Bacalbaşa şi Daniel Ţuchel (ca să enumerăm doar principalii protagonişti).

Cel puţin o vreme, „Viaţa liberă” va avea o atitudine pozitivă faţă de noii aleşi. Nu ne vom repezi să îi facem vinovaţi de toate relele pământului, pentru că alegerile locale din 10 iunie 2012 marchează un declic. Un moment de cotitură. O revoluţie în administraţie. Asta nu înseamnă, însă, că oferim un cec în alb noilor primari şi noilor consilieri locali şi judeţeni. Nu! Le punem în faţă, în numele electoratului, doar un bilet la ordin. Cu scandenţa la 90 de zile. Exact trei luni, în care să identifice problemele arzătoare ale comunităţilor care i-au ales, să caute soluţiile cele mai bune şi să se pună serios pe treabă.

Beneficiază de acest răgaz toţi aleşii, indiferent de culoarea lor politică, de vârstă, de sex, de rasă, de mărimea sau micimea comunităţii avute în grijă. Peste fix 90 de zile, adică pe 11 septembrie 2012 (o zi cu conotaţii fatidice pentru întreaga lume: se fac 11  ani de la teribilul atac terorist de la New York), vom trage linie şi vom intra în profunzimile deciziilor luate de noii manageri ai comunităţilor locale. Interesant e că momentul când expiră armistiţiul „Vieţii libere” cu noii aleşi este unul de cotitură pentru publicaţie. La doar câteva zile distanţă vom lansa noul format al ziarului. Unul redesenat, mai atractiv, mai aproape de oameni şi – vă garantăm încă de pe acum! – mult mai puţin îngăduitor cu cei care se află la conducerea oraşului, judeţului, ţării.

Gălăţenii şi-au dorit schimbarea. Au votat pentru ea. O au! Urmează partea a doua a scenariului electoral: aleşii trebuie să pună în aplicare proiecte serioase, utile şi fezabile de dezvoltare a comunităţii. Altfel, totul e degeaba. Nu ne dezamăgiţi, pentru că nu vă vom ierta!