Cu riscul de a-i supăra pe câţiva oameni importanţi din urbe (tocmai ce am primit un premiu – e drept, onorific – de la liberalii gălăţeni), trebuie să constat, cu o oarecare îngrijorare, că de la o vreme tot mai mulţi membri marcanţi ai PNL sunt implicaţi în poveşti controversate, unele cu iz penal.
Nu spun că liberalii ar fi fost până acum fecioarele neprihănite ale politicii româneşti. Departe de mine o astfel de impresie, căci ştiu bine cum s-au „învârtit ploile” la Galaţi în ultimii 24 de ani. Totuşi, până acum vreo trei-patru ani „accidentele penale” erau extrem de rare în rândul liberalilor, care erau consideraţi mai degrabă inflexibili decât şpăgari. Însă situaţia s-a schimbat destul de mult între timp, iar „coliziunile” liberalilor cu procurorii s-au înmulţit considerabil. Iar asta nu pare chiar o întâmplare.
Recunosc că nu mi-aş bate prea mult capul cu această chestiune politică (ei, liberalii, ar trebui să fie mai îngrijoraţi de situaţie) dacă în joc nu ar fi, în esenţă, chiar „motoarele” democraţiei. Mă gândesc aici (pe un model ideal, nu neapărat şi perfect aplicabil) la echilibrul fragil dintre forţele divergente care produc progresul societăţii. Or, aşa cum merg lucrurile acum în politica românească, PNL pare singurul partid de dreapta care ar fi capabil (la o adică) să facă faţă tăvălugului stângist.
La putere sau în opoziţie, o dreaptă puternică poate ţine dreaptă balanţa guvernării, căci mentalitatea eminamente socialistă – mă rog, social-democrată – nu conduce la progresul societăţii decât arareori. La fel cum nici strategiile copleşitor de dreapta nu-s întotdeauna eficiente. E clar că în acest moment (în care stânga domină net eşicherul politic) este nevoie de o dreaptă relevantă în România, pentru ca statul să nu rămână doar un colector de taxe (din ce în ce mai mari şi mai multe) şi un împărţitor de pomeni (mai mult sau mai puţin electorale). Nu mă bag la capitolul şpăgi, căci asta e treaba oamenilor legii.
Personal, văd PNL ca fiind un punct de echilibru necesar. Este evident că alternativele nu sunt tocmai strălucite. Democrat-liberalii sunt mai curând o struţo-cămilă politică rămasă fără orizont. Ţărăniştii – hm, oare ce-ar crede Corneliu Coposu despre această realitate tristă? – au ajuns partid de scară de bloc. Iar alte grupări de dreapta nu-mi vin în minte, iertată să-mi fie ignoranţa.
Ca urmare, mă aştept (asta aşa, ca „om de bine”; în definitiv e treaba liberalilor cum îşi gospodăresc propria „ogradă”) ca PNL să treacă urgent printr-o reformă de profunzime. Îmi place să cred că seniorii vor avea înţelepciunea să accepte coabitarea cu lupii tineri, iar noua generaţie va avea răbdarea să înveţe lucrurile bune de la vechea generaţie. Mă rog, cu limitele de rigoare căci, bunăoară, sunt tare curios ce vor face liberalii în privinţa noilor coduri juridice, având în vedere că sunt prinşi într-o dilemă de proporţii: pe de o parte impulsul de a spăla şi ei nişte dosare penale, iar pe de altă parte dorinţa de a rămâne în afara scandalului.
O să spuneţi că e treaba lor şi că nu trebuie să-i pese presei de soarta unui partid. Nu-i chiar aşa! O dreaptă slabă şi necredibilă ar afecta serios echilibrul democraţiei româneşti căci, în lipsa unei concurenţe serioase, stânga va crede că a pus bazele împărăţiei mesianice de 1000 de ani. Şi-atunci să te ţii balamuc!
De la Țară, din cămară 