„BUCĂTĂRIE” PENALĂ/ Reţete de sifonare a banului public

Se ia un angajat de la stat. Musai unul cu funcţie, căci altfel nu iese reţeta. Se adaugă un carnet de partid şi o cantitate apreciabilă de tupeu. Cât de mult tupeu, chiar până la nesimţire, căci cu cât e mai porcesc, cu atât iese mai faină treaba. Bun! Acestea fie rezolvate, se pot aplica reţetele care urmează, cu precizarea că suma de 500.000 de euro, luată ca reper în exemple, e pur orientativă. Ea poate fi oricând multiplicată cu zece sau cu o sută, după caz.

Feliatorul de contracte. Metoda este intens folosită pentru a evita atingerea plafonului de licitaţie la achiziţia de servicii. Să zicem că Primăria „X” are de reparat o stradă. Lucrarea costă 500.000 de euro, deci trebuie licitaţie, caz în care pot interveni surprize, deci „parandărătul” (de 5-7%) nu mai este garantat. Însă dacă scoţi la execuţie – separat (una câte una) – trotuarul, plombarea asfaltului, marcajul rutier, parcările etc, o să obţii şapte-opt contracte cu valoarea sub plafonul de licitaţie (care e de 100.000 de euro). Ba chiar, fiind vorba de încredinţare directă, un contract-felie de 60.000 de euro poate fi lejer umflat la 99.000 de euro. Căci totul se împarte, nu-i aşa?

Inventatorul de „vicii ascunse”. Afacerea are două etape. Mai întâi, „firma agreată” licitează 400.000 de euro (20% sub valoarea de pornire). Concurenţa este făcută zob. Apoi, câştigătorul vine cu o suplimentare de lucrări de 200.000 de euro, pentru „vicii ascunse”. Aşadar, statul plăteşte în final 600.000 de euro, cu 33% mai mult decât s-a licitat şi cu 18% peste valoarea de plecare a licitaţiei. Şpaga la astfel de operaţiuni este de 5% din valoarea licitată, plus 10% din diferenţa rezultată din suplimentare.

Numărătorul de steaguri. Metoda este tip Pristanda, în sensul că recepţia lucrărilor se face umflându-se fără jenă totul. Să zicem că firma „y” are de refăcut marcajul rutier pe 10 km de drum, caz în care, conform contractului, se trasează opt km de linie întreruptă, doi km de linie continuă, 20 de km de marcaj de bandă de urgenţă s.a.m.d. În procesul-verbal de recepţie sunt trecute toate ca realizate, însă în teren treaba se face doar pe jumătate, iar diferenţa de bani se împarte (şpaga fiind de 25-30%).

Foarte frecventă, pe acest exemplu, este dijmuirea materialelor. Astfel, asfaltul care în proiect are opt centimetri grosime, va avea doar cinci centimetri în teren, trotuarul de doi metri lăţime va avea doar 1,8 metri etc. Metoda se foloseşte şi la achiziţiile de bunuri, în special la consumabile (hârtie, toner, vopsea, flori şi arbuşti, becuri pentru iluminatul public s.a.).

Primele două metode prezentate sunt utilizate în special în primării, beneficiarii contractelor fiind aşa-zişii „lipitori de afişe”, respectiv oamenii care ajută cu bani negri în campaniile electorale. Dar ce, credeaţi că sacoşele cu salam şi găleţile din plastic se cumpără din banii candidaţilor? A treia metodă, mai elaborată, este specifică pentru lucrările de anvergură şi contribuie fie la puşculiţa naţională a partidelor, fie la garnisirea conturilor personale ale aleşilor. După caz.

Acestea ar fi cele mai importante metode de sifonat bani publici. Dacă mai ştiţi şi altele, nu ezitaţi să le scrieţi pe adresa redacţiei. În felul acesta poate află şi Curtea de Conturi şi procurorii ce trebuie să caute atunci când verifică legalitatea achiziţiilor făcute de instituţiile publice gălăţene.

JURNALUL UNEI MĂGĂRII/ Aşa se deturnează banii spitalului judeţean

Spitalul Clinic de Urgenţă din Galaţi nu mai are, de ceva vreme, medic epidemiolog. Iar cu asta nu-i de joacă! E o mare bilă neagră pentru o instituţie care are deja pretenţii universitare, căci facultatea de medicină ctitorită de doctorul Nechita este, în ciuda criticilor, o certitudine. De ce nu mai are epidemiolog spitalul cel mai mare din judeţ este o poveste tare încâlcită, cu accente care duc cu gândul la multe lucruri necurate. Autorităţile evită şmechereşte să spună verde în faţă de ce nu au făcut demersuri pentru ca postul cu pricina (existent în organigramă şi obligatoriu prin lege!) să fie ocupat. Chiar s-o fi terminat epidemiologii din România?

Explicaţiile palide oferite reporterilor „Vieţii libere” – cum că s-a scos postul la concurs, dar că nu au fost candidaţi – nu prea ţin, căci nimeni din spital nu a putut să ne arate dosarul cu dovada că acel concurs a fost anunţat undeva, în vreo publicaţie care să se vândă în judeţul nostru în măcar 100 de exemplare. Până vom vedea acele probe, rămânem deci la suspiciunea că nu s-a făcut de fapt niciun concurs, căci aşa se „traduce” faptul de a nu anunţa potenţialii candidaţi că ai un post disponibil.

În loc să caute un specialist epidemiolog şi-n carul cu fân, ai noştri, ca brazii, au preferat această situaţie dubioasă, care aduce prejudicii deosebit de grave atât spitalului – instituţia riscă amenzi uriaşe pentru că nu are control asupra infecţiilor intraspitaliceşti – cât şi pacienţilor, care riscă boli grave. Prin prisma faptului că, în ultimii ani, la Galaţi au existat mai multe cazuri de pacienţi care au suferit complicaţii tragice din cauza unor bacili contractaţi chiar în spital, situaţia actuală tinde să capete conotaţii care ar putea necesita chiar intervenţia oamenilor legii. Nimeni, dar absolut nimeni, nu are dreptul de a se juca, în mod iresponsabil, cu sănătatea pacienţilor!

Dar asta nu e tot. La jumătatea lunii iulie, pe nepusă masă, am aflat de pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) că spitalul de la Galaţi a rezolvat situaţia în privinţa controlului epidemiologic intern. Mai precis, în loc să mai angajeze un medic pe postul prevăzut în organigramă, a angajat o firmă privată. Un SRL din Bucureşti, care a primit contractul prin încredinţare directă, fără licitaţie sau alte mofturi din ăstea capitaliste. Sincer, povestea mi se pare o mare măgărie, care trebuie serios investigată de Ministerul Sănătăţii şi chiar de către procurori.

Dacă datele din caietul de sarcini sunt corecte (şi nu văd de ce nu ar fi), firma cu pricina va încasa 240.000 de lei pe an (circa 5.000 de euro pe lună) pentru a „a asigura consultanţa privind profilaxia şi supravegherea infecţiilor nosocomiale”. Mai pe româneşte, va trimite, din când în când, un medic în control la spitalul din Galaţi.

De ce e nevoie de un SRL pentru a supraveghea un spital clinic de urgenţă? Vă rog să mă credeţi că şi eu mă crucesc de o aşa situaţie absurdă, căci, după lege, aceste lucruri ar trebui să fie rezolvate de Direcţia de Sănătate Publică, la nişte costuri de vreo zece ori mai mici. Asta ca să nu mai spun că, la suma decontată – sunt totuşi 5.000 de euro pe lună – ar fi fost sute de medici la poarta spitalului, pentru angajare. Evident, dacă s-ar fi aflat acest lucru şi nu se făcea, de la un cap la altul, un mare „blat”. Aşteptăm neîntârziat explicaţiile celor care au orchestrat această afacere controversată!

LECŢIA DE FURAT/ Milimetrul mic face miliardul mare

Credeaţi că s-au terminat metodele de furat? Ba uite că nu! De ceva timp am o pasiune un pic mai ciudată: iau la bani mărunţi licitaţiile de achiziţii de bunuri şi servicii în care sunt implicate instituţiile publice gălăţene.

O bună bucată de vreme am „disecat” devize şi calculaţii de preţ. Ia să vedem noi cât costă kilul de cuie, litrul de vopsea, metrul cub de cherestea! Recunosc, n-am găsit multe abateri spectaculoase, însă nu pentru că n-aş fi fost suficient de insistent în investigaţie, ci pentru că – să o spunem pe şleau – pe tărâmul acesta, al construcţiilor, se fură chinezeşte, cu picătura. Dar la final se adună. Şi ce se adună!

Spre exemplu, lipsa a doi milimetri din grosimea unui strat de asfalt în suprafaţă de câteva mii de metri pătraţi nu se bagă seamă, dar contează. Să zicem că se asfaltează o/un stradă/drum de 500 de metri lungime şi 6 metri lăţime, adică de 3.000 de metri pătraţi. Doi milimetri lipsă la grosimea stratului pare un fleac. Însă înseamnă – n-o să vă vină să credeţi! – 60 de metri cubi de asfalt. Respectiv, circa 70 de tone. Cum preţul mediu al unei tone de asfalt de calitate medie este de 80 de euro (cu tot cu TVA), aflăm că din buzunarul contribuabilului dispar, din condei, cam 5.600 de euro. Cu manopera plătită pentru asfaltul fictiv se ajunge pe la 8.000 de euro. Simplu, curat, eficient, insesizabil. Imaginaţi-vă ce înseamnă 1 sau 2 centimetri mai puţin (practică de altfel obişnuită) şi înmulţiţi şi cu numărul de străzi şi drumuri asfaltate anual în judeţul nostru. O să obţineţi o sumă ameţitoare, ce bate spre 6-7 milioane de euro. Pe an şi doar în judeţul Galaţi!

Însă subţiatul asfaltului e doar o latură a controversatei afaceri cu drumurile noastre cele găurite. Un ban bun şi nemuncit iese şi din plombare. Care plombare se studiază, se planifică şi se plăteşte, însă de făcut se face doar din doi în doi. Mergeţi de la Galaţi la vama Oancea sau de la Vânători la Târgu Bujor şi o să înţelegeţi ce vă spun. Pe acele drumuri s-a plătit plombarea (başca faptul că au luat unii bani pentru a număra gropile, ca să se ştie cât va costa lucrarea). Voi vedeţi vreo plombare?! Eu nu!

Şi dacă ar fi doar hoţiile de la drumuri şi străzi, ar mai fi cum ar mai fi. Alarmant este că octopodul şi-a întins tentaculele şi în alte zone, care până acum păreau în afara controlului politic şi a suspiciunilor de corupţie. Mai nou, a intrat în acţiune metoda „pe bucăţi, băieţi, pe bucăţi”. Aceasta constă în fărâmiţarea contractelor de achiziţie publică până la valori care nu mai necesită licitaţie. Deci se poate face negociere cu încredinţare directă către un singur ofertant, ales „pe sprânceană” de către şeful instituţiei contractante.

Metoda este aplicată la scară largă în instituţiile medicale gălăţene care, în ultimele trei luni, au făcut achiziţii de sute de mii de euro (medicamente, dispozitive medicale şi lucrări de construcţie) fără să mai organizeze vreo licitaţie. Cu alte cuvinte, autorităţile gălăţene preferă să cumpere scump ceea ce ar putea cumpăra ieftin, în vreme ce pacienţii sunt nevoiţi să îndure condiţiile groaznice din spitale (că, deh, nu sunt bani…) şi trebuie să aducă de acasă aspirina şi bandajul.

Cu riscul de a cădea în retorism, nu pot să nu mă întreb – că altceva nu pot face, din păcate – oare procurorii gălăţeni şi inspectorii Curţii de Conturi ce părere au despre aceste afaceri necurate?