Adio, Apaterm! Bun găsit, centrală!

Vestea venită dinspre Electrocentrale, cum că de mâine – gata! – se taie apa caldă, ar trebui să le dea de gândit atât cetăţenilor captivi în sistemul public de furnizare a apei calde şi căldurii, cât şi autorităţilor locale. A ajuns funia la par!
Din ce se vede, utilităţile la comun reprezintă deja un coşmar fără sfârşit pentru cel puţin 200.000 de gălăţeni. Să fim serioşi! Încercările de resuscitare a firmei care se ocupă de furnizarea apei calde şi căldurii reprezintă frecţii la piciorul de lemn, căci ţevăraia e praf şi pulbere, datoriile sunt gigantice, iar cel puţin 30% din populaţie nu are de gând sau nu poate să-şi achite facturile la întreţinere.

Ca atare, soluţia individualizării este cea mai indicată. E adevărat, presupune nişte costuri iniţiale, însă lucrurile pot fi uşor simplificate dacă se implică şi Primăria. Modele de succes avem. La Tecuci, sistemul public de încălzire s-a închis de vreo 10 ani. Totul e individual. Ideea a fost preluată şi de Primăria Brăila, care tocmai a anunţat că studiază trecerea la surse de încălzit mai mici, de apartament sau de scară. Sunt două variante: fie subvenţionarea instalării de centrale termice, fie preluarea de către Primărie a întregii operaţiunii, de la autorizare şi până la recepţia finală.

Este clar că nu toată lumea îşi poate permite o centrală de apartament. În medie, un kit complet (centrală, ţevi, calorifere) costă în jur de 7.000 de lei, cu tot cu avize şi manoperă. Cam zece pensii medii, ceea ce nu-i o glumă. Însă beneficiile sunt importante, începând cu faptul că factura la încălzire se reduce la jumătate (vă spun din experienţa proprie), continuând cu faptul că apa caldă costă cu 70 la sută mai puţin decât cea furnizată de Apaterm şi încheind cu partea de confort: ai apă şi căldură câtă vrei, când vrei, fără să mai depinzi de rău-platnici.

Pe de altă parte, şi municipalitatea ar fi net avantajată, căci ar scăpa de cheltuielile cu întreţinerea, repararea şi modernizarea sistemului de termoficare. Economia s-ar ridica la circa 10 milioane de euro pe an, reprezentând costurile cu salariile angajaţilor Apaterm, impozitele aferente şi reparaţiile din sistem. După cum observaţi, am scos din ecuaţie costurile energiei termice, pentru că acele costuri rămân valabile (parţial) sub forma facturilor la gaze.

Fiind o lucrare pe termen lung şi cu efecte sociale şi economice majore, Primăria Galaţi ar putea decide să aloce pentru subvenţionarea centralelor termice individuale o sumă echivalentă cu cea pe care o iroseşte cu Apaterm în cinci ani: 50 de milioane de euro. Cu aceşti bani, s-ar putea suporta 40% din costul de instalare a centralelor, proprietarii apartamentelor urmând să mai plătească circa 4.000 de lei de fiecare. Investiţia (vă spun tot din propria experienţă) se amortizează, fără subvenţie, în 3-4 ani, iar cu subvenţia amintită în doar doi ani! După care toată lumea este în profit, iar confortul câştigat este bonus.

Dacă adăugăm la toate acestea şi faptul că, în 2-3 ani (cât ar dura realizarea acestui proiect), Primăria ar scăpa de toate bătăile de cap cu sistemul de termoficare, că străzile nu vor mai fi făcute praf de cei care cârpesc ţevi şi că rău-platnicii vor dispărea, ajungem la concluzia că merită. E adevărat, s-ar putea să se supere „băieţii deştepţi” care vând statului, la suprapreţ, păcură, ţevi, robinete, contoare, etc, dar asta e problema lor. Ne băgăm, dom’ primar?

Infractorii controlează oraşul, iar Poliţia doarme în papuci!

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu, când mă gândesc la Poliţie, am în minte cuvinte frumos „curgătoare”, precum „ordine”, „disciplină”, „onoare” sau „lege”. E drept, ştiu multe bancuri cu miliţieni, dar am continuat să cred, în naivitatea mea, că marea majoritate a poliţiştilor e formată din oameni cu vocaţie. Sunt un fraier! Mai rămâne să o aştept pe zână Măseluţă căci – nu-i aşa? – în copilărie m-a fentat.

Probabil că mulţi dintre dumneavoastră se întreabă ce-mi veni, brusc, să mă iau de poliţişti. Ei bine, totul  este numai şi numai din cauza lor. De 23 de ani încoace aştept, ca oaia la muls, să se schimbe ceva în acest sistem miliţienesc. Nu e zi lăsată de la bunul Dumnezeu să nu sper că metehnele vechi vor fi înlocuite de principii corecte şi că Poliţia va fi, aşa cum este normal, în slujba cetăţenilor. Şi nu invers.

Din păcate, cu mici (şi mirabile) excepţii, mare lucru nu s-a schimbat. Dacă până în ’89 prietenul de nădejde al bişniţarilor era sectoristul, acum poliţistul comunitar continuă cu entuziasm tradiţia, fiind principalul vector de informare pentru lumea interlopă. De unde credeţi că află, la marele fix, traficanţii de ţigări şi cei de droguri că tocmai urmează să fie o razie?! De la Sfântul Duh?!

Acum, Poliţia comunitară e într-o nouă etapă a existenţei ei. Zeci de poliţişti roiesc zilnic prin FIRME pentru a face tot felul de controale (pentru care, în paranteză fie spus, nici măcar nu au calificare, căci o instruire de trei zile nu ţine loc de diplomă de licenţă!). Ba pe linie de Mediu, ba pe protecţia muncii, ba pe siguranţa în construcţii. Mai rămâne să se apuce de corectat teze şi să prescrie reţete de medicamente şi – gata! – avem super-poliţistul perfect.

În tot acest timp, treaba lor, aceea pentru care sunt plătiţi din impozite achitate de noi, fraierii, nu o mai face nimeni. Ocupaţi cu îndeletnicirile intelectuale, poliţiştii comunitari au ABANDONAT de fapt misiunea lor de bază: ORDINEA PUBLICĂ. Galaţiul este, din acest punct de vedere, într-un haos imens!

În plin centrul oraşului interlopii se bat cu ciomegele, parcurile sunt făcute praf de vandali, containerele pentru colectarea selectivă a gunoiului ard ca torţa olimpică, iar jefuirea proprietăţilor private şi publice este sport naţional.

În urmă cu trei săptămâni, atrăgeam atenţia Poliţiei că o serie de imobile din Galaţi sunt demolate de ţigani. Demolare ilegală, dublată de furt, căci casele nu le aparţin. Apoi, zilnic, am arătat cum se dezvoltă jaful. În orice stat civilizat din lumea asta Poliţia ar fi luat măsuri. La Galaţi însă, suntem ca-n Tanzania. Mai la concret, domnii poliţişti comunitari s-au mulţumit doar să mormăie în barbă, după care şi-au văzut în continuare de încurcatul circulaţiei, de şicanarea firmelor cu controale închipuite, de obişnuitul dormit în papuci.

Eu, dacă aş fi în locul primarului Marius Stan, le-aş da un termen de trei luni pentru a demonstra că-s utili şi că nu mănâncă banii oraşului de pomană. Le-aş da pe proces-verbal tot inventarul public, iar în cazul distrugerii sau furtului acestuia le-aş pune în faţă două posibilităţi: ori plătesc paguba din salariu, ori vin cu hoţul în dinţi. Vă garantez că în scurtă vreme Poliţia comunitară se va curăţa de piloşi, şmecheraşi şi puturoşi şi că acolo vor rămâne doar oamenii oneşti. Ideea e gratis, domnule primar!

Bătălia electorală a amantelor

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la ce mi-au promis, de-a lungul timpului, toţi candidaţii la Primărie, Parlament sau Preşedinţie mă cuprinde, aşa, un fel de enervare nostalgică. Păi, fraţilor, din tot noianul de promisiuni care mi/vi s-au susurat în urechi din 1990 încoace, câte s-au şi înfăptuit în cele din urmă?!

Să recapitulăm. Avem noi pod peste Dunăre? N-avem! Aeroport?! Nici! Drum expres Galaţi-Brăila? Vise, taică! Parcări etajate? Zero! Curăţenie? Doar speranţe! Respect? Iluzii…

Şi-atunci cum să nu te scarpini în creştet (cam la fiecare patru ani) şi să te întrebi pe cine mama lu’ proces verbal să mai votezi pentru ca oamenilor din acest oraş/judeţ să le fie bine?  Nu „mai bine”, ci doar bine, pentru că acum, categoric, le este rău. Foarte rău!

Înainte de începutul acestei campanii electorale, toţi candidaţii la demnităţi publice au scos pieptu-n faţă şi au promis – e drept, unii cam cu ochii în pământ – că ne vor prezenta o campanie electorală curată. Fără atacuri la persoană, fără invective, fără minciuni. Au promis. Când vine însă vorba despre punerea în practică a promisiunilor, vechiul nărav n-are lecuire.

Campania „Vieţii libere” privind agenda de priorităţi a oraşului a propus domnilor candidaţi să pornească în căutare de soluţii pentru problemele grave cu care se confruntă gălăţenii. Trebuie să recunoaştem, mai mult de jumătate dintre cei înscrişi în cursa electorală ne-au transmis puncte de vedere, iar aproape jumătate dintre soluţiile primite sunt credibile.

Putem concluziona, deci, că doar în jur de 25% dintre candidaţi au ceva de spus cu privire la soarta Galaţiului. Restul par mai degrabă chitiţi să sară la beregata contracandidaţilor, să încerce să câştige prin eliminarea concurenţei. După logica lor, chiar dacă eşti varză la capitolele management, viziune, onoare etc, poţi să ajungi primar doar inducând ideea (de multe ori fără acoperire, calomnioasă) că adversarii tăi sunt şi mai răi decât tine. Mă mir că nu ies la drumul mare, cu ciomagul în mână, pentru a „înmuia” oasele concurenţei, fix ca în filmul american „Bandele din New York”, care zugrăveşte în culori dramatice alegerile din America anilor 1860 (!).

În schimb, pe canalele media underground (ca să folosesc o definiţie elegantă pentru site-urile şi televiziunile unde se răstoarnă frecvent găleata cu lături), porcăiala e în toi. Iar la oferte electorale de genul „oamenii au nevoie de…” se răspunde cu „du-te, bă, că n-ai şapcă şi îţi pute gura!”

În faţa acestor tipuri de replici este aproape ridicol, din păcate, să vii cu soluţii moderne. Pentru electoratul român, Einstein  e plictisitor, Spiru Haret e utopic, iar Cuza e patetic. În schimb, au mare căutare Sexi Brăileanca, Simona Senzual şi Adelina Pestriţu. De aceea, îmi vine în minte să propun un exerciţiu de democraţie. Ce-ar fi dacă în locul domnilor candidaţi ar ieşi în faţă amantele acestora? Sau amanţii, după caz. Cu siguranţă că lupta pentru voturi ar deveni mai încinsă, mai pasională, iar prezenţa la vot ar exploda. Am curajul să pariez că nici nu s-ar schimba mare lucru în maniera de campanie electorală şi nici rezultatul acesteia: actul de administrare a oraşului.

Dacă tot e să fie show, atunci s-o facem lată şi să declarăm deschis duelul în amante. Aşteptăm înscrieri. Circul e garantat!

Ajunge! Ne-aţi minţit destul!

Trebuie să vă mărturisesc că, de la o vreme, am impresia că procurorii care lucrează la dosarul Boldea au cam rămas singuri pe baricade. În rest, prin instituţiile care au „furnizat” învinuiţi şi martori în această cauză, lucrurile au „îngheţat”. Neverosimil. Revoltător. Să fie foarte clar: gălăţenii aşteaptă explicaţii şi măsuri urgente de la şefii instituţiilor implicate într-un fel sau altul în această porcărie – vorbim aici despre Primărie, Cadastru, Barou, Camera Notarilor, instanţe – iar o atitudine de genul „nu prea ne pricepem” nu are ce căuta în această ecuaţie. În numele gălăţenilor, somăm aceste instituţii să reacţioneze!
Nu trebuie să fii un mare specialist în justiţie pentru a constata că deputatul Mihail Boldea n-a acţionat de unul singur, ci a făcut parte dintr-un sistem mafiot, care a avut ramificaţii în mai multe instituţii. Nu e musai să fii Cattani de România pentru a corela faptele dintr-un dosar pe cât de gros, pe atât de relevant.
Cazul Boldea nu este doar o escrocherie grandioasă, oricât de spectaculos ar fi scenariul ei. Aici avem de-a face cu un lucru mult mai grav: un atac la adresa ideii de proprietate. La urma-urmelor, nici nu contează câţi bani a strâns deputatul din această golănie de proporţii, ci faptul că zeci de oameni s-au pomenit deposedaţi de agoniseala lor de o viaţă. În esenţă, fiecare dintre noi este acum sub apăsarea fricii că mecanismul halucinant pus la punct de clanul Boldea s-ar putea repeta oricând, în orice secundă, iar următoarea victimă ar putea fi oricare dintre noi. Fie că vorbim despre un slujbaş la stat, despre un angajat la patron, despre un intelectual, despre un muncitor, sau despre un pensionar.
Ceea ce trebuie să înţeleagă şefii instituţiilor citate în rechizitoriul DIICOT este că sarcina lor e dublă: să identifice gradul de participare al propriilor salariaţi la matrapazlâcurile deputatului-avocat-escroc, dar şi să găsească punctele vulnerabile ale sistemului. „Fereastra” prin care au intrat hoţii. Dacă Boldea a putut să exploateze acele lacune, e clar că pot şi alţii. Este posibil chiar ca un escroc mai inteligent decât Mihail Boldea să folosească aceste „găuri” ale sistemului pentru a pune la punct o golănie şi mai mare, imposibil de detectat şi de demonstrat, cu sute sau mii de oameni distruşi definitiv.
Una peste alta, trebuie să le reamintim celor care conduc acest oraş că este de datoria lor să investigheze şi să ia măsuri. Nu e cazul să aştepte să le dea procurorii mură-n gură, ci trebuie să se implice în ancheta penală cu toate resursele de care dispun.
Dacă vreţi, avem de-a face cu o situaţie de genul celei de după atacul terorist din 11 septembrie 2001. Acel eveniment a schimbat pentru totdeauna gândirea omenirii şi a reformulat conceptul de securitate mondială. Cazul Boldea este, pentru Galaţi, ceea ce a fost 11 septembrie pentru Statele Unite: un moment de cotitură de care trebuie să profităm, pentru că altfel nu ne mai facem bine niciodată.
Hotărât lucru, avem nevoie de o curăţire morală a tuturor instituţiilor locale. Ne-aţi minţit destul! E vremea să se facă dreptate!